„Un doctor britanic spune că punctul inflexiunii cred că va fi prin luna aprilie, când putem face o evaluare. Noi tot sperăm că la vară va fi un miracol şi transmiterea virusului se va face cu mai mare dificultate”, a spus Rafila, potrivit Mediafax.

Apoi a continuat: „Alte virusuri corona sunt mult mai sensibile la uscăciune şi presupunem că şi acesta va fi la fel. Rămâne să vedem dacă va fi aşa. Vârf în aprilie – mai după care în cursul verii va scădea, apoi în iarnă va creşte din nou. Probabil va fi o ciclicitate”.

Totodată, președintele Societăţii Române de Microbiologie a anunțat că un vaccin împotriva coronavirusului poate fi gata în trei luni, dar apoi urmează perioadele de testare.

„Noi sperăm la un vaccin. El poate să fie gata în 3 luni, dar testarea clinică, în laborator pe animal, pe om durează în timp şi nimeni nu se hazardează pentru că nu e ca la Ebola unde era vorba de câteva sute de mii de locuitori”, a mai precizat Rafila, la emisiunea Marius Tucă Show.

În acest moment, la nivel mondial, s-au înregistrat peste 114.400 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus și peste 4.020 de morți.

România se confruntă cu 17 cazuri de coronavirus până la acest moment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News