„Cu siguranță, domnul Vlad Voiculescu nu va fi un ministru mai slab decât domnul Nelu Tătaru. Vlad Voiculescu cunoaște sistemul de sănătate, cu toate că nu este medic. Acum, lucrul pe care eu îl aștept de la el și, mă rog, îl așteptăm cu toții, este să dovedească că are o vocație a construcției în sistemul de sănătate”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.
„Eu sper ca domnul Voiculescu să găsească în medici, inclusiv în cadrele didactice, nu niște adversari, ci niște parteneri”, a mai precizat reprezentantul României la OMS.
Primul lucru pentru un ministru nou care vine ar fi să cunoască sistemul de sănătate. Din păcate, domnul Tătaru a avut o cunoaștere extrem de limitată a funcționării sistemului de sănătate.
Alexandru Rafila:
Rafila, în dezacord cu Tătaru încă din august
Afirmațiile făcute de Alexandru Rafila la adresa lui Nelu Tătaru vin în contextul în care, și în vară, reprezentantul României la OMS a avut o reacție neașteptată, când a auzit declarațiile făcute de actualul ministru al sănătății despre evoluția pandemiei de coronavirus în țara noastră.
Mai precis, în august, Alexandru Rafila a făcut o criză de râs în momentul în care jurnalistul Marius Tucă i-a cerut să comenteze niște declarații confuze făcute de ministrul Nelu Tătaru cu privire la evoluția numărul de cazuri de COVID-19.
Conform informațiilor Libertatea, Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății în Guvernul Dacian Cioloș (2016-2017), este o variantă luată în calcul de USR-PLUS pentru funcția de ministru al sănătății în noul guvern.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro