„Domnul Stănescu este propunerea noastră în comitetul ANRE de supraveghere. Sunt convins că o să răspundă în faţa comisiei. Este propunerea din partea grupului PSD, avem dreptul să facem această propunere”, a spus Marcel Ciolacu la Parlament, potrivit news.ro.

Marcel Ciolacu a explicat că la această propunere a contat faptul că Alexandru Stănescu este unul dintre foştii parlamentari care nu au mai avut locuri pe listele de la alegerile parlamentare.

Este un fost parlamentar, mi se pare două mandate, a fost preşedinte şi de comisie. A contat foarte mult că este unul dintre foştii parlamentari care nu au mai avut locuri pe listele de parlamentare.

Marcel Ciolacu, președinte PSD și al Camerei Deputaților:

Întrebat dacă toţi cei care nu au avut loc pe listele de la parlamentare se vor regăsi în funcţii în agenţii, Marcel Ciolacu a replicat că este vorba de foştii parlamentari cu experienţă.

Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Foto: Camera Deputaților

Alexandru Stănescu a absolvit în 1986 Facultatea de Mecanică Agricolă București. Anterior mandatelor de deputat a fost inginer la S.C. Agromec Vișina S.A, între 1986 și 1993, iar în perioada 1994-2012 a fost director general la S.C. Agromec Bucinișu S.A.

Conform declarației de avere postată pe site-ul Camerei Deputaților în decembrie 2020, Alexandru Stănescu deține mai multe terenuri agricole în Corabia, în județul Olt.

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este arbitrul pieței de energie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News