„La data de 5 iulie 2024, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Serviciul de Investigații Criminale au adus în țară, din Italia, un bărbat, de 34 de ani, domiciliat în București, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni economice. Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul București, un mandat de arestare preventivă”, a transmis Poliția Capitalei.

Este vorba despre Alexandru Stoica, fiul lui Dacian Stoica, autorul „jaful secolului” din 1996, au afirmat sursele Libertatea. De asemenea, patru mașini de lux de peste 800.000 de euro, care îi aparțineau lui Stoica, au fost scoase la licitație de statul român în aprilie.

În octombrie 2020, autoritățile judiciare din SUA au trimis în judecată membrii unei grupări infracționale suspectate de clonarea de carduri bancare, care acționa la Miami, în SUA, din care făcea parte și Alexandru Stoica. Tribunalul București a emis în mai 2021 mandatul de arestare preventivă, iar bărbatul a fost de atunci căutat de Poliție. El a fost prins în aprilie 2024, în Italia.

De ce a fost acuzat Stoica

În mai 2021, DIICOT anunța că au fost făcute opt percheziţii domiciliare, la locuinţele unei persoane suspectate de spălare de bani.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în luna octombrie 2020, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracţionale organizate, din care făcea parte şi un cetăţean român, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, a transmis atunci DIICOT.

În perioada martie 2019-iunie 2020, susțin procurorii, Alexandru Stoica, împreună cu ceilalți membri ai grupării, au montat dispozitive de skimming la bancomate din Miami, în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul cărora au aflat datele de pe cardurile bancare, cu care au retras apoi bani din conturile victimelor.

Urmărește-ne pe Google News