Alfred Bulai, dosar penal după ce a fost acuzat de foste studente de la SNSPA de abuzuri sexuale. Reacția profesorului și a universității la care predă. A depus cerere de pensionare
Buna ziua,
Am fost si eu studenta dansului si pot preciza ca dansul a fost un profesor exemplar si este exclus ca in generatia mea sa se fi auzit de astfel de cazuri. La fel, temele mentionate te in articole nu au legatura cu cele care ni se dadeau cu adevarat.
Cat de sarac cu duhul sa fii, ca sa nu vezi ca e o speta lucrata, planificata cu metoda. Omul a incurcat ceva, pe cineva, sau nu a executat ceva, sau a deviat de la traiectoria navei mama, din padure. Deci, presupusele fapte, pt. care e f. interesant de vazut probatoriul (? :))) s-ar fi petrecut, cele mai recente, acum 10 ani !! Altele, acum 25. Iar duduile au realizat ca au o problema care dupa un deceniu, care dupa un sfert de secol. Ar fi de vazut unde lucreaza, d-nele. In fine, @radumatei: daca e condamnat Bulai, in baza 299, scriu aici ca nu am inteles eu speta. Daca nu ajunge dosarul la instanta sau e achitat, scrii matale ca habar n-ai si te afli-n treaba. Desi, daca-l baga pe un "culoar", ca lumea a uitat cum se distribuiau dosarele, cu incalcarea prevederilor in vigoare, in Justitia aia "independenta" (de ea insasi), cine stie, poate ii dau ceva cu suspendare si cu probe zero (oricum nu exista).

Ai vreo problema asemanatoare? Ce esti asa curentat? Daca n-a facut nimic, n-are de ce sa se teama. Referitor la perdioada de timp care a trecut, domnul Bulai s-a facut remarcat in ultima perioada printr-o prezenta extrem de agresiva in ziare, pe site-uri de stiri, dandu-si cu parerea cam despre orice. Pe DC News era practic abonat in fiecare zi. Probabil ca vreuna din victimele sale, de data mai indepartata sau mai recenta, l-a vazut si n-a mai putut suporta.
Toti *** din politica au mastere la chestia asta pe care ei o numesc scoala… Nu e de mirare ca asa-zisii profesori ajung pana acolo.
Incerc sa-mi imaginez (si nu reusesc defel) o studenta cu scaun la cap careia un specimen ça asta ii spune sa se dezbrace, iar ea chiar se dezbraca. Dumnezeule, chiar pana acolo ça sa iei un examen?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ma intreb daca fetele astea hartuite sunt orfane de tata…daca raspunsul e nu, cum naiba nu a fost macar unul care sa-l *** in
*** pe « marele sociolog ». Ce ar face un tata care ar intersecta pe profesorul fiicei intr-un caz similar?
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.
Toti *** din politica au mastere la chestia asta pe care ei o numesc scoala… Nu e de mirare ca asa-zisii profesori ajung pana acolo.
Incerc sa-mi imaginez (si nu reusesc defel) o studenta cu scaun la cap careia un specimen ça asta ii spune sa se dezbrace, iar ea chiar se dezbraca. Dumnezeule, chiar pana acolo ça sa iei un examen?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.
Jurnaliștilor, poate dati doar prenumele victimelor. Apoi, sociologul corpului :) uman, Alfredo ar tb să facă studii postdoctorale îmbrăcat masculin în dungi, dacă e justiție în Ro, dar mă îndoiesc că este. Justițiarii probabil empatizează cu "victima", masculul.
Care etica la SNSPA ? Acolo se preda etica relativista conform ideologiei pe care o promoveaza, deci inclusiv relativismul sexual. Bulai a urmat programa instituției.
Am aflat citind mai multe articole de presă că batjocura și umilințele săvârșite de acest dement erau cunoscute în instituția unde profesa. Păi de ce, oameni buni!? Dacă știați de abuzurile lui, de ce l-ați lăsat atâta timp să-și facă mendrele?
Greu ne mai deșteptăm. În orice caz, sper ca degeneratul ăsta să primească din plin ceea ce merită.
Vorbim de fosta stefan gheorghiu nu? Locul de formare al securicilor, al turnatorilor si manipulatorilor profesionisti. Nu e pension de domnisoare acolo, dimpotriva! Majoritatea probelor cu care politicienii sunt tinuti in lesa sunt obtinute si cu ajutorul studentelor "merituoase" de acolo.
Vorbim de o cloaca de degenerati acolo si e de ajuns sa rostesti nume ca parvulescu sau pricopie ca sa ne dam seama de calibrul "comunicatorilor"
Ceea ce a facut bulai e aplicarea unei tactici de pregatire pentru viitoarele "maestre ale asternutului" Mai exact agresarea si distrugerea psihicului urmata de mesajul de subordonare.
DIncolo de astea avem de a face cu indivizi imorali, ce pregatesc o societate imorala si obedienta. Progresista...
@radumatei: e de dorit sa pui mana sa mai citesti inainte sa-ti dai aere si sa faci evaluari de cunostinte. Interpretarea generala in parchete este ca folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual prevazuta la art. 299 CP trebuie interpretata in legatura cu un eventual aspect tranzactional, asemanator pretinderii de mita. In conditiile in care nu se tranzactioneaza nici macar implicit, nimic, niciun fel de avantaj sau dezavantaj pt. pretinsa victima, 3 parchete din 4 nu o sa trimita dosarul la instanta. Lasand la o parte intrebarea ce tanara se dezbraca (???) pt. ca ii propune cineva, un nene, repet, fara o constrangere fizica sau psihica de vreun fel? Lasand la o parte si "cazuistica sociala", de ex. am avut doi profesori care si-au cunoscut actualele sotii in timpul carierei didactice, acestea fiindu-le studente. S-au placut reciproc si ulterior s-au casatorit. Asa e la oamenii normali, barbatul o curteaza, daca ea e de acord intra intr-o relatie si eventuial se si casatoresc.

Fără supărare, dar judecând după precaritatea cunoștințelor tale juridice, tind să cred că „interpretarea generală în parchete” se referă la SPC-urile și triplustratificatele din Brico și Dedeman. Mă bucur că mi-ai urmat sfatul și ai citit articolul respectiv, dar nu l-ai citit până la capăt. Mai încearcă o dată. Indiciu: alineatele 2 și 3 (introdus recent) se aplică aici. Întrebarea „ce tânără se dezbracă...” e legitimă dar asta nu scuză comportamentul profesorului și nu-l scoate din sfera penală. Legat de ultima parte a comentariului tău, sper că sesizezi diferența dintre un profesor și o studentă care se plac, se curtează și se căsătoresc și un profesor care își pune studentele să se dezbrace în fața lui.
nobody • 29.07.2024, 20:07
As propune ca pluralul de la bulău sa devina bulai...
Juliaa40 • 29.07.2024, 18:45
Buna ziua, Am fost si eu studenta dansului si pot preciza ca dansul a fost un profesor exemplar si este exclus ca in generatia mea sa se fi auzit de astfel de cazuri. La fel, temele mentionate te in articole nu au legatura cu cele care ni se dadeau cu adevarat.
theo_s • 29.07.2024, 17:38
Cat de sarac cu duhul sa fii, ca sa nu vezi ca e o speta lucrata, planificata cu metoda. Omul a incurcat ceva, pe cineva, sau nu a executat ceva, sau a deviat de la traiectoria navei mama, din padure. Deci, presupusele fapte, pt. care e f. interesant de vazut probatoriul (? :))) s-ar fi petrecut, cele mai recente, acum 10 ani !! Altele, acum 25. Iar duduile au realizat ca au o problema care dupa un deceniu, care dupa un sfert de secol. Ar fi de vazut unde lucreaza, d-nele. In fine, @radumatei: daca e condamnat Bulai, in baza 299, scriu aici ca nu am inteles eu speta. Daca nu ajunge dosarul la instanta sau e achitat, scrii matale ca habar n-ai si te afli-n treaba. Desi, daca-l baga pe un "culoar", ca lumea a uitat cum se distribuiau dosarele, cu incalcarea prevederilor in vigoare, in Justitia aia "independenta" (de ea insasi), cine stie, poate ii dau ceva cu suspendare si cu probe zero (oricum nu exista).
teleleu_ionel • 29.07.2024, 18:27
theo_s • 29.07.2024, 17:38
Cat de sarac cu duhul sa fii, ca sa nu vezi ca e o speta lucrata, planificata cu metoda. Omul a incurcat ceva, pe cineva, sau nu a executat ceva, sau a deviat de la traiectoria navei mama, din padure. Deci, presupusele fapte, pt. care e f. interesant de vazut probatoriul (? :))) s-ar fi petrecut, cele mai recente, acum 10 ani !! Altele, acum 25. Iar duduile au realizat ca au o problema care dupa un deceniu, care dupa un sfert de secol. Ar fi de vazut unde lucreaza, d-nele. In fine, @radumatei: daca e condamnat Bulai, in baza 299, scriu aici ca nu am inteles eu speta. Daca nu ajunge dosarul la instanta sau e achitat, scrii matale ca habar n-ai si te afli-n treaba. Desi, daca-l baga pe un "culoar", ca lumea a uitat cum se distribuiau dosarele, cu incalcarea prevederilor in vigoare, in Justitia aia "independenta" (de ea insasi), cine stie, poate ii dau ceva cu suspendare si cu probe zero (oricum nu exista).
Ai vreo problema asemanatoare? Ce esti asa curentat? Daca n-a facut nimic, n-are de ce sa se teama. Referitor la perdioada de timp care a trecut, domnul Bulai s-a facut remarcat in ultima perioada printr-o prezenta extrem de agresiva in ziare, pe site-uri de stiri, dandu-si cu parerea cam despre orice. Pe DC News era practic abonat in fiecare zi. Probabil ca vreuna din victimele sale, de data mai indepartata sau mai recenta, l-a vazut si n-a mai putut suporta.
IulianS • 29.07.2024, 17:05
Toti *** din politica au mastere la chestia asta pe care ei o numesc scoala… Nu e de mirare ca asa-zisii profesori ajung pana acolo. Incerc sa-mi imaginez (si nu reusesc defel) o studenta cu scaun la cap careia un specimen ça asta ii spune sa se dezbrace, iar ea chiar se dezbraca. Dumnezeule, chiar pana acolo ça sa iei un examen?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
IulianS • 29.07.2024, 19:29

Ma intreb daca fetele astea hartuite sunt orfane de tata…daca raspunsul e nu, cum naiba nu a fost macar unul care sa-l *** in *** pe « marele sociolog ». Ce ar face un tata care ar intersecta pe profesorul fiicei intr-un caz similar?
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.
nautilus • 29.07.2024, 17:49
IulianS • 29.07.2024, 17:05
Toti *** din politica au mastere la chestia asta pe care ei o numesc scoala… Nu e de mirare ca asa-zisii profesori ajung pana acolo. Incerc sa-mi imaginez (si nu reusesc defel) o studenta cu scaun la cap careia un specimen ça asta ii spune sa se dezbrace, iar ea chiar se dezbraca. Dumnezeule, chiar pana acolo ça sa iei un examen?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.
prodanka • 29.07.2024, 16:48
Jurnaliștilor, poate dati doar prenumele victimelor. Apoi, sociologul corpului :) uman, Alfredo ar tb să facă studii postdoctorale îmbrăcat masculin în dungi, dacă e justiție în Ro, dar mă îndoiesc că este. Justițiarii probabil empatizează cu "victima", masculul.
Nad4 • 29.07.2024, 16:39
Și când te gândești ca s a plimbat atâția ani pe la toate tv...nimeni dar chiar nimeni nu a văzut nimic în toți acești ani!!
dante69 • 29.07.2024, 16:24
Care etica la SNSPA ? Acolo se preda etica relativista conform ideologiei pe care o promoveaza, deci inclusiv relativismul sexual. Bulai a urmat programa instituției.
Parrhesiast • 29.07.2024, 15:44
Am aflat citind mai multe articole de presă că batjocura și umilințele săvârșite de acest dement erau cunoscute în instituția unde profesa. Păi de ce, oameni buni!? Dacă știați de abuzurile lui, de ce l-ați lăsat atâta timp să-și facă mendrele? Greu ne mai deșteptăm. În orice caz, sper ca degeneratul ăsta să primească din plin ceea ce merită.
nobody • 29.07.2024, 15:35
Vorbim de fosta stefan gheorghiu nu? Locul de formare al securicilor, al turnatorilor si manipulatorilor profesionisti. Nu e pension de domnisoare acolo, dimpotriva! Majoritatea probelor cu care politicienii sunt tinuti in lesa sunt obtinute si cu ajutorul studentelor "merituoase" de acolo. Vorbim de o cloaca de degenerati acolo si e de ajuns sa rostesti nume ca parvulescu sau pricopie ca sa ne dam seama de calibrul "comunicatorilor" Ceea ce a facut bulai e aplicarea unei tactici de pregatire pentru viitoarele "maestre ale asternutului" Mai exact agresarea si distrugerea psihicului urmata de mesajul de subordonare. DIncolo de astea avem de a face cu indivizi imorali, ce pregatesc o societate imorala si obedienta. Progresista...
theo_s • 29.07.2024, 14:53
@radumatei: e de dorit sa pui mana sa mai citesti inainte sa-ti dai aere si sa faci evaluari de cunostinte. Interpretarea generala in parchete este ca folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual prevazuta la art. 299 CP trebuie interpretata in legatura cu un eventual aspect tranzactional, asemanator pretinderii de mita. In conditiile in care nu se tranzactioneaza nici macar implicit, nimic, niciun fel de avantaj sau dezavantaj pt. pretinsa victima, 3 parchete din 4 nu o sa trimita dosarul la instanta. Lasand la o parte intrebarea ce tanara se dezbraca (???) pt. ca ii propune cineva, un nene, repet, fara o constrangere fizica sau psihica de vreun fel? Lasand la o parte si "cazuistica sociala", de ex. am avut doi profesori care si-au cunoscut actualele sotii in timpul carierei didactice, acestea fiindu-le studente. S-au placut reciproc si ulterior s-au casatorit. Asa e la oamenii normali, barbatul o curteaza, daca ea e de acord intra intr-o relatie si eventuial se si casatoresc.
radumatei • 29.07.2024, 16:54
theo_s • 29.07.2024, 14:53
@radumatei: e de dorit sa pui mana sa mai citesti inainte sa-ti dai aere si sa faci evaluari de cunostinte. Interpretarea generala in parchete este ca folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual prevazuta la art. 299 CP trebuie interpretata in legatura cu un eventual aspect tranzactional, asemanator pretinderii de mita. In conditiile in care nu se tranzactioneaza nici macar implicit, nimic, niciun fel de avantaj sau dezavantaj pt. pretinsa victima, 3 parchete din 4 nu o sa trimita dosarul la instanta. Lasand la o parte intrebarea ce tanara se dezbraca (???) pt. ca ii propune cineva, un nene, repet, fara o constrangere fizica sau psihica de vreun fel? Lasand la o parte si "cazuistica sociala", de ex. am avut doi profesori care si-au cunoscut actualele sotii in timpul carierei didactice, acestea fiindu-le studente. S-au placut reciproc si ulterior s-au casatorit. Asa e la oamenii normali, barbatul o curteaza, daca ea e de acord intra intr-o relatie si eventuial se si casatoresc.
Fără supărare, dar judecând după precaritatea cunoștințelor tale juridice, tind să cred că „interpretarea generală în parchete” se referă la SPC-urile și triplustratificatele din Brico și Dedeman. Mă bucur că mi-ai urmat sfatul și ai citit articolul respectiv, dar nu l-ai citit până la capăt. Mai încearcă o dată. Indiciu: alineatele 2 și 3 (introdus recent) se aplică aici. Întrebarea „ce tânără se dezbracă...” e legitimă dar asta nu scuză comportamentul profesorului și nu-l scoate din sfera penală. Legat de ultima parte a comentariului tău, sper că sesizezi diferența dintre un profesor și o studentă care se plac, se curtează și se căsătoresc și un profesor care își pune studentele să se dezbrace în fața lui.
‹ 1 2 3 4 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.