Bulai a fost scos temporar din arestul la domiciliu și dus la ambulanță într-un scaun cu rotile. „Pe primul loc este sănătatea mea și am apelat la ambulanță. Nu mă simt foarte bine, am fost operat la inimă”, le-a declarat Bulai jurnaliștilor, fără să precizeze ce anume îl doare.

„Problema nu este operația, cât recuperarea. A venit o doamnă, după ce mi-a făcut niște analize și mi-a zis «Ați avut un infarct». Eu eram șocat, cum să fie infarct? Au mai venit doi medici cardiologi și în momentul ăla unul dintre ei mi-a zis «Ai infarct acum», nu că am avut. M-au pus pe o targă și am rămas acolo până seara târziu”, a declarat Bulai.

El a adăugat că „partea cealaltă poate să spună ce vrea, poate să vorbească lucruri din dosar”, dar „eu nu pot să spun nimic, nici măcar trei cuvinte”.

Bulai, acuzat de folosirea funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală

Alfred Bulai, fost profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 5 septembrie, în dosarul în care este acuzat de folosirea funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, prin decizia luată de Judecătoria Sectorului 1.

În vârstă de 61 de ani, fostul șef al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro pe 29 iulie. Poliția Capitalei a anunțat apoi că a demarat investigațiile pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual.

Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”
Recomandări
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”

La câteva ore după anunțul Poliției, Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA. O zi mai târziu, pe 30 iulie, profesorul a fost suspendat de la cursuri și din toate funcţiile de la SNSPA. Pe 6 august, Bulai a fost demis de la SNSPA.

Bulai a făcut infarct în arest

Pe 6 setembrie, Bulai a fost dus de urgență mai întâi la Spitalul Universitar, apoi la Spitalul Militar, după ce i s-a făcut rău în arestul Poliției Capitalei, diagnosticul fiind infarct, au precizat sursele Libertatea. Mai precis, Alfred Bulai a fost diagnosticat cu infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST, adică o formă severă de infarct miocardic.

Sociologul a stat în arestul Poliţiei doar o săptămână, pentru că Tribunalul Bucureşti a decis pe 12 septembrie ca Bulai să fie plasat în arest la domiciliu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI