Respectarea protocolului semnat de PSD și PNL în noiembrie 2021 este tot mai puțin probabilă, susțin surse din coaliție. Se va ajunge astfel la o renegociere a tuturor ministerelor. 

Marcel Ciolacu nu vrea să cedeze Ministerul Transporturilor, care, potrivit documentului semnat, ar trebui să revină PNL la rocadă. Miza o reprezintă inaugurarea mai multor kilometri de autostradă înaintea alegerilor din 2024, recunosc lideri din ambele partide pentru Libertatea.

PSD vrea ca în urma negocierilor să obțină funcția de premier, să păstreze Ministerul Transporturilor și să reducă numărul de ministere. O miză pentru social-democrați este și înființarea unui al treilea post de vicepremier.

Prima opțiune a PNL este respectarea protocolului pentru a obține Ministerul Transporturilor, Ministerul de Finanțe și Secretariatul General al Guvernului, potrivit mai multor surse din conducerea partidului.

Dacă Marcel Ciolacu va insista pentru ca Ministerul Transporturilor să rămână la PSD, liderii PNL au convenit să solicite automat Ministerul Dezvoltării.

„Primul lucru pe care îl solicităm la negocieri este respectarea protocolului. Ținta numărul unu pentru PNL o reprezintă Ministerul Transporturilor. E trecut în protocol, îl vrem. Dacă Marcel Ciolacu vrea renegocierea tuturor ministerelor și Transporturile pentru Grindeanu, PNL are dreptul să aleagă oricare alt minister. Opțiunea numărul doi pentru PNL este Dezvoltarea. PNL nu vrea să ia Dezvoltarea de la UDMR, vrea Transporturile. Dar nu putem rata și Transporturilor, și Dezvoltarea, ar fi un dezastru ca în 2020”, au declarat surse din conducerea PNL pentru Libertatea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Liberalii mai au o dorință: să obțină controlul asupra CNI, Compania Națională de Investiții, dacă pierd Ministerul Transporturilor.

Pentru a rămâne la guvernare, UDMR vrea să obțină ministere relevante dacă va fi obligată să renunțe la Dezvoltare, Mediu și Sport. Dacă va rămâne la Palatul Victoria, Uniunea ar avea dreptul la a treia opțiune.

Kelemen Hunor le-ar fi spus liderilor PSD și PNL că vrea ca în viitorul guvern să se regăsească două piese grele ale Uniunii: Tzancos Barna și Cseke Attila. Ultimul a fost și ministru al sănătății în guvernul Boc II, decembrie 2009 – august 2011. Dacă pretențiile UDMR nu vor fi îndeplinite, Uniunea a amenințat cu plecarea de la guvernare.

Majoritatea parlamentară poate să fie realizată și fără UDMR.

Țintarul împărțirii. Grindeanu a fost premier pentru câteva minute

PSD și PDL au împărțit, în 2009, ministerele după un algoritm 1 – 2 – 2. Social-democrații au avut atunci prima tragere și au ales Ministerul de Interne, la presiunea lui Marian Vanghelie, care dorea să controleze serviciul secret al ministerului. 

PDL a avut apoi dreptul să aleagă două ministere, PSD alte două, iar algoritmul s-a menținut până la împărțirea tuturor portofoliilor.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

La 14 ani de la această împărțire, PSD are tot prima opțiune, dar varianta dorită de Marcel Ciolacu o reprezintă Ministerul Transporturilor.

„La negocieri, Marcel Ciolacu a spus că dacă nu reușește să obțină Ministerul Transporturilor pentru Sorin Grindeanu, îl lasă să fie premier. Discuția nu a avansat, iar Grindeanu a fost premier pentru doar câteva minute”, au dezvăluit surse din coaliție pentru Libertatea.

Marcel Ciolacu a pus noi condiții în negocierile pentru formarea noului guvern. După ce a fost declanșată greva profesorilor, liderul PSD a blocat negocierile politice și a cerut ca ele să fie reluate după ce greva se încheie. Surse din partid au precizat că reluarea negocierilor depinde și de primirea mandatului de premier de la Klaus Iohannis.

„Înțelegerea politică între PSD și PNL va fi definitivată înainte de depunerea mandatului de Nicolae Ciucă”, au reacționat lideri din PNL. Cel mai probabil, negocierile finale vor avea loc în acest weekend, iar săptămâna viitoare, Cabinetul Ciolacu va trece prin Parlament.

Un rol important îi va reveni și președintelui Klaus Iohannis, cu care va trebui stabilit calendarul pentru formarea viitorului Guvern. Președintele a declarat că vrea ca negocierile politice să fie încheiate până la sfârșitul săptămânii.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Viitorul lui Ciucă, motiv de divergențe în PNL

O discuție aprinsă în PNL este dacă premierul Nicolae Ciucă ar trebui să rămână în noul guvern ca vicepremier sau va opta pentru funcția de președinte al Senatului.

„Ciucă a dat semnale că ar dori să rămână în Guvern ca ministru de interne și vicepremier, iar Bode să treacă la Transporturi sau Dezvoltare. Ambii depind însă de voința președintelui Iohannis. Au fost voci în partid, printre care prim-vicepreședinții Rareș Bogdan și Dan Motreanu, care i-au cerut lui Nicolae Ciucă să nu accepte să fie subordonatul lui Marcel Ciolacu”, au declarat surse din PNL pentru Libertatea.

Președintele social-democraților a cerut, în cadrul negocierilor purtate săptămâna trecută în coaliție, să fie înființată o nouă poziție de vicepremier, care să aparțină PSD. Marian Neacșu, actualul secretar general al Guvernului, este favorit să preia funcția dacă se înființează.

Ideea a fost contestată de PNL, care nu vrea ca PSD să aibă și premier, și vicepremier.

Echipele de negociere lucrează la programul de guvernare

Deși negocierile politice sunt blocate, echipele care lucrează la programul de guvernare au continuat discuțiile. Programul de guvernare este posibil să fie finalizat până vineri, au declarat surse din coaliție.

PSD și PNL au prezentat principalele măsuri pe care le doresc după formarea Cabinetului Ciolacu. Printre propunerile PNL se numără neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, contribuții sociale 0% pentru al doilea loc de muncă, 0% contribuții sociale de sănătate pentru PFA-urile care obțin venituri și din salarii.

Obiectivele economice vizate de PSD sunt o inflație de 8% până la sfârșitul lunii septembrie 2023 și noi măsuri pentru sprijinirea populației.

„La sfârșitul lui 2024 o să avem un PIB de 360 de miliarde de euro, cu 50% mai mult față de nivelul din 2021. La 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu normă întreagă și cu un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 de euro lunar. Peste 1,5 milioane de contracte individuale vor fi remunerate cu peste 1.000 de euro net la 1 ianuarie 2025”, se arată în documentul prezentat de conducerea PSD în fața liderilor de organizații.

foto: Hepta

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

anonimus   •   24.05.2023, 09:02

Aceste doua partide ar putea linistit sa fuzioneze, au aceleasi apucaturi si acelasi apetit pt. ciolan :(

Alamar13   •   24.05.2023, 04:46

Uimitor. In sensul negativ. Politicienii Romaniei, au nevoie astazi de un : algoritm ...ptr. a-si imparti halcile. Si cine spunea ca Romania , nu este moderna ? Sa nu uitati sa votati.

nasty1   •   23.05.2023, 19:42

Profesorii sunt in greva, iar mafiotii PSD-PNL-UDMR, condusi de Ciuca si Ciolacu, isi impart ciolanul.

    seaman651   •   24.05.2023, 12:17

    nasty1   •  23.05.2023, 19:42

    Profesorii sunt in greva, iar mafiotii PSD-PNL-UDMR, condusi de Ciuca si Ciolacu, isi impart ciolanul.

    Isi impart ciolacul.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI