Ayatollahul Ali Khamenei a dat ordinul în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului miercuri dimineață, la scurt timp după ce Iranul a anunțat că Haniyeh a fost ucis, au declarat cei trei oficiali iranieni, inclusiv doi membri ai Gardienilor Revoluției, care au cerut ca numele lor să nu fie publicate, notează sursa citată.

Iranul și Hamas au acuzat Israelul de asasinat, în timp ce Israelul, care este în război cu Hamas în Fâșia Gaza, nu a recunoscut și nici nu a negat uciderea lui Haniyeh, care se afla la Teheran.

În aprilie, Iranul a lansat cel mai mare atac împotriva Israelului din ultimele decenii de ostilitate, lansând sute de rachete și drone ca represalii pentru un atac israelian asupra complexului ambasadei sale care a ucis mai mulți comandanți militari iranieni la Damasc, în Siria. Aproape toate armele au fost doborâte de Israel și aliații săi, iar pagubele produse au fost mici.

Potrivit The New York Times, nu este clar cât de energic va răspunde Iranul și dacă își va calibra din nou atacul pentru a evita escaladarea.

Comandanții militari iranieni iau în considerare un alt atac combinat cu drone și rachete asupra țintelor militare din vecinătatea Tel Aviv și Haifa, dar vor evita cu strictețe atacurile asupra țintelor civile, au declarat oficialii iranieni.

Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”
Recomandări
Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”

O opțiune luată în considerare este un atac coordonat din Iran și de pe alte fronturi unde are forțe aliate, inclusiv Yemen, Siria și Irak, pentru un efect maxim, au spus ei.

Khamenei: Răzbunarea sângelui său este datoria noastră

Khamenei, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat și este, de asemenea, comandantul suprem al forțelor armate, a instruit comandanții militari ai Gardienilor Revoluției și ai armatei să pregătească planuri atât pentru un atac, cât și pentru o apărare în cazul în care războiul se extinde și Israelul sau Statele Unite atacă Iranul, au declarat oficialii.

În declarația sa publică după moartea lui Haniyeh, Khamenei a semnalat că Iranul va riposta direct.

„Considerăm că răzbunarea sângelui său este datoria noastră”, deoarece s-a întâmplat pe teritoriul Republicii Islamice. El a afirmat că Israelul a pregătit terenul pentru a primi „o pedeapsă severă”.

Declarațiile altor oficiali iranieni, inclusiv ale noului președinte, Masoud Pezeshkian, ale ministrului de externe, ale Gărzilor și ale misiunii Iranului la ONU, au afirmat, de asemenea, în mod deschis că Iranul se va răzbuna pe Israel și că are dreptul să se apere împotriva unei agresiuni a suveranității sale.

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Recomandări
Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor

Iranul și forțele regionale pe care le sprijină, Hamas, Hezbollah în Liban, Houthis în Yemen și multiple miliții în Irak, formează ceea ce ei numesc „axa rezistenței”. Liderii acestor grupuri s-au aflat marți la Teheran pentru inaugurarea mandatului lui Pezeshkian. Haniyeh a fost asasinat în jurul orei locale 2 a.m, după ce a participat la ceremonie și s-a întâlnit cu Khamenei.

Breşă de securitate umilitoare

Uciderea liderului Hamas la Teheran a șocat oficialii iranieni, care au descris-o ca pe o depășire a liniilor roșii. A fost o breșă de securitate umilitoare pentru o țară dornică să proiecteze putere, dar frustrată de mult timp de incapacitatea de a împiedica Israelul să efectueze operațiuni secrete pe teritoriul său, scrie sursa citată.

Mulți susținători iranieni ai guvernului și ai oficialilor și-au exprimat indignarea față de eșecul de a împiedica asasinarea, afirmând că doar o mână de înalți oficiali de securitate ar fi știut unde se afla Haniyeh. Unii au folosit rețelele de socializare pentru a spune că prima prioritate a Iranului ar trebui să fie curățarea casei și asigurarea siguranței înalților săi oficiali. „Înainte de răzbunare, asigurați mai întâi siguranța liderului suprem”, a declarat Alireza Katebi Jahromi, un jurnalist și susținător al guvernului iranian, într-o postare pe X.

Adolescentul care a ucis cu mașina un băiat lângă Parcul Pantelimon, acuzat acum de omor și tentativă de omor: vorbea la telefon și inhala gaz ilariant
Recomandări
Adolescentul care a ucis cu mașina un băiat lângă Parcul Pantelimon, acuzat acum de omor și tentativă de omor: vorbea la telefon și inhala gaz ilariant

Oficialii iranieni văd asasinarea lui Haniyeh și ca pe un afront la adresa aparatului lor de securitate, care sugerează că oricine din Iran, la orice nivel, ar putea fi vizat și ucis.

Analiștii au declarat că Iranul consideră că represaliile sunt necesare atât pentru răzbunarea uciderii lui Haniyeh, cât și pentru descurajarea Israelului de a ucide alți inamici puternici, precum Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, sau generalul Ismail Qaani, comandantul Forțelor Quds care supraveghează grupurile militante din afara Iranului.

„Iranul consideră probabil că nu are de ales decât să riposteze pentru a descuraja alte atacuri israeliene, a-și apăra suveranitatea și a-și păstra credibilitatea în ochii partenerilor săi regionali”, a declarat Ali Vaez, directorul pentru Iran al International Crisis Group.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (19)

Lucas   •   01.08.2024, 20:22

Timpul vostru s-a cam scurtat teroristilor. A venit timpul sa platiti pentru crimele care le-ati savirsit. Iranul in care populatia sufera de foame si sete din cauza regimului totalitar arab ar trebui sa se revolte si sa fie sprijiniti de o coalitie care sa invadeze terestru Iranul.

idi53   •   01.08.2024, 12:43

Ayetollahul ar trebuii sa fie urmatoarea tinta!

croco601   •   01.08.2024, 12:12

Când Israelul nu răspunde în fața legilor, ce ne rămâne? Terorismul? Sper că nu!

    Luciano65   •   01.08.2024, 18:14

    croco601   •  01.08.2024, 12:12

    Când Israelul nu răspunde în fața legilor, ce ne rămâne? Terorismul? Sper că nu!

    croco601, iti place limba rusa ? de ce nu te ocupi tu de copilul tau ala mic si de pisica aia alb cu negru frumoasa a ta? Ocupa-te de famlie si lasa Israelul in pace!E cel mai sanatos lucru pentru tine, crede-ma!Crezi ca stii ce se intimpla dar nu stii nimic! Gura mica si ai sa poti creste copilul! nu vrei sa creasca doar cu tata? Nu?

      MAMIRA   •   01.08.2024, 19:30

      de departe cel mai penibil comentariu...pe care l-am intalnit in Libertatea...

        Luciano65   •   01.08.2024, 20:49

        MAMIRA   •  01.08.2024, 19:30

        de departe cel mai penibil comentariu...pe care l-am intalnit in Libertatea...

        Comentariul nu era pentru toti. Era doar pentru ea.Ea a inteles perfect mesajul meu.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
GSP.RO
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
FANATIK.RO
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Observatornews.ro
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI