Condamnarea a fost pronunţată de un tribunal din Minsk, a anunţat organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Viasna. Procesul înotătoarei medaliate la Jocurile Olimpice din 2012 şi din 2016 a început pe data de 19 decembrie anul acesta.

ONG-ul a precizat că fosta sportivă, acum în vârstă de 36 de ani, care s-a retras din activitate în 2019 şi trăieşte în exil, a fost considerată vinovată şi de „apel la sancţiuni împotriva Belarusului”, precum și de „transmiterea de informaţii false cu privire la evenimentele” din ţară din 2020.

În acel an, în timpul unei mişcări inedite de protest faţă de realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, fosta campioană a semnat o scrisoare deschisă, alături de alţi sportivi belaruşi, făcând apel la alegeri libere.

Ea a înfiinţat atunci Fundaţia Belarusă pentru Solidaritate Sportivă (BSSF), organizaţie care îi ajută financiar şi juridic pe sportivii belaruşi aflaţi în vizorul regimului de la Minsk.

În aprilie 2021, Aliaksandra Herasimenia și-a vândut la licitaţie medalia de aur câştigată la Campionatele Mondiale din 2012 în scopul strângerii de fonduri pentru sportivii care se opun puterii din Belarus.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News