Potrivit procurorului, percheziţia la proprietatea marelui actor francez a avut loc joi, 22 februarie, în urma semnalării judecătorului de tutelă, la 8 februarie, a faptului că mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon a constatat, în timpul unei vizite, că actorul deţinea o armă de foc.
În total, în urma percheziției au fost confiscate 72 de arme de foc, unele de „categoria A” – din care fac parte unele arme de foc şi materiale de război – şi „categoria B” – arme de tir sportiv şi în caz de risc profesional – şi peste 3.000 de cartuşe, relatează AFP, citată de News.ro.
Totodată „s-a constatat existenţa unui poligon de tragere pe proprietate” în timpul percheziţiei, precizează magistratul.
O anchetă cu privire la o depozitare ilegală de armament, achiziţie şi deţinere ilegală de arme de categoria A, B şi C a fost deschisă, anunţă Jean Cédric Gaux.
Alain Delon, plasat sub protecție judiciară
Într-un interviu acordat recent, Anouchka Delon, fiica actorului, a dezvăluit pasiunea tatălui ei pentru armele de foc, precizând că acesta are acasă „o colecție întreagă”.
Anouchka Delon a adăugat că frații ei, când erau la Douchy, „umblau prin casă înarmați”, crezând că sunt „în Vestul Sălbatic”.
La sfârșitul lunii ianuarie, Alain Delon a fost plasat sub protecție judiciară, prin care venerabilul actor poate în continuare să întocmească o serie de acte, cu excepţia celor mai importante, cum ar fi vânzarea unei proprietăţi, care sunt încredinţate unui mandatar desemnat.
FOTO: Hepta
valihaita • 28.02.2024, 10:11
Alain Delon ramane actorul meu preferat.Fac pariu ca unul din copii l-a denuntat ...
mariusica41 • 28.02.2024, 07:27
Mare bandit si asta! Adevaratii banditi circula liberi prin tara :)
anonimus • 28.02.2024, 11:15
Aura1 • 28.02.2024, 07:10
Cel mai probabil avea un hobby, cam multe arme ,totuși
Colectionar fiind probabil le are de multi ani, dar cum Franta e condusa acum de un *** se mai intampla si din astea ...
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.