Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de la Complexul expoziţional Romexpo, informează Agerpres. 

S-au înregistrat 178 voturi pentru, 45 împotrivă şi 13 abţineri. Camera Deputaților a fost cameră decizională, proiectul pleacă spre promulgare la Președinție.

Reprezentanţii USR şi UDMR au anunţat că intenţionează să atace proiectul la Curtea Constituţională, dacă vor strânge numărul necesar de semnături.

Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari de la PMP şi PSD, modifică în acest sens Legea camerelor de comerţ din România.

Camera de Comerţ şi Industrie a României beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo, potrivit expunerii de motive a proiectului.

Iulian Dascălu promite o investiție de 3 miliarde de euro

Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de malluri

Iulian Dascălu, dezvoltatorul mall-urilor Iulius, şi Camera de Comerţ şi Industrie a României au planificat o investiţie de aproape 3 miliarde de euro pe terenul Romexpo, care va include mai multe muzee, printre care unul dedicat lui Brâncuşi, o sală de evenimente, un parc, cel mai mare business district, un parc acvatic, birouri şi un hotel de 5 stele.

Conform articolelor adoptate de Camera Deputaţilor, ”terenurile proprietate privată a statului transmise în folosinţa gratuită a Camerei de Comerţ şi Industrie a României până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în vederea desfăşurării exclusiv a activităţii specifice cu caracter de continuitate”.

Terenurile revendicate, în stand-by

În cazul terenurilor pentru care există depuse cereri de restituire, transferul de proprietate se va face după clarificarea regimului juridic al acestora.

”Terenurile dobândite de Camera de Comerţ şi Industrie a României în condiţiile prezentei legi nu pot fi vândute/ipotecate şi nu li se poate schimba destinaţia stabilită timp de 49 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea absolută a hotărârii de transmitere a proprietăţii şi repunerea în situaţia anterioară”, precizează proiectul.

Guvernul a lăsat la latitudinea Parlamentului luarea unei decizii în acest caz, dar, într-un punct de vedere transmis Parlamentului, atrage atenția că inițiativa legislativă vine cu numeroase probleme de constituționalitate.

”Având în vedere modul de reglementare al soluţiei care vizează transmiterea, cu titlu gratuit, a dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a statului în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României la momentul intrării în vigoare a legii, se creează premisele unor vicii de neconstituţionalitate”, arată Executivul.

USR: ”Un tun imobiliar transpartinic”

Deputatul USR Cătălin Drulă

Deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat că USR intenţionează să atace la Curtea Constituțională proiectul, dacă strânge numărul necesar de semnături.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlament este un tun imobiliar transpartinic. PMP a iniţiat legea, PNL a pus-o pe ordinea de zi şi PSD o susţine. E vorba de devalizarea statului român de un teren de 46 ha în cea mai bună zonă a Capitalei, o valoare estimată în jurul sutelor de milioane de euro, circa 400 milioane de euro, care este transmis în proprietate privată în mod neconstituţional şi ilegal din proprietatea statului.

Cătălin Drulă, deputat USR:

”În loc ca acest teren să fie scos prin licitaţie publică deschisă, aşa cum spune legea şi să obţinem preţul cel mai bun, cu mâna Parlamentului, cu sprijinul partidelor se pregăteşte un tun imobiliar, devalizând statul. (…) Noi susţinem un atac la CCR şi dacă vom găsi numărul de semnături, vom face acest atac la CCR încercând să protejăm proprietatea statului român”, a mai spus Drulă.

Și UDMR strânge semnături

O sesizare la Curtea Constituţională a fost invocată şi de UDMR.

”Atât timp cât autoritatea competentă şi, pe urmă, justiţia refuză să retrocedeze proprietăţi care au aparţinut cultelor religioase (…), cât timp există mii de decizii ale statului român chiar de renaţionalizare, să dăm pe bandă rulantă, prin lege, unor persoane sau asociaţii bunuri pe care le au în folosinţă din proprietatea statului este pentru noi inacceptabil. Dacă vom găsi destui colegi cu o gândire normală, vom încerca să atacăm la CCR”, a afirmat şi deputatul UDMR Marton Arpad.

Liberalii susțin investițiile private

În replică, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a spus că va susţine întotdeauna, ca liberal, investiţiile private.

”Înţeleg că este campanie electorală, înţeleg că unii încearcă să se poziţioneze folosind fraze foarte tari, însă eu vă spun că în cazul acestui proiect discuţia este una foarte simplă: cei care au acele pavilioane, acele active pot dobândi şi terenul de sub acele pavilioane. Dacă dvs. credeţi că aveţi casă, v-aţi ridicat o casă şi nu v-aţi luat şi terenul de sub casă este o problemă. Dacă consideraţi că este un tun, trebuia să consideraţi şi în cazul Academiei Române, pentru că în cazul Academiei Române s-a întâmplat exact aceeaşi situaţie. Ca liberal, întotdeauna, voi susţine investiţiile private. Nu mă interesează din ce zonă vine investiţia, mă interesează ca acele investiţii să genereze locuri de muncă, dezvoltare. Nu înţeleg de unde faptul că unii pot face şi alţii nu pot face”, a mai spus Roman.

Deputatul PNL Sorin Ion Bumb a explicat că, pe acest teren, Camera de Comerţ nu are dreptul să facă decât spaţii expoziţionale.

”Acest teren este în chirie şi dat Camerelor de Comerţ. Dacă ei vor să dezvolte ceva acolo, nu pot decât dacă sunt proprietari. Noi am transmis cu titlu gratuit în proprietate pe o perioadă de 49 de ani şi nu au dreptul să facă absolut nimic pe acest teren decât spaţii expoziţionale, care sunt în obiectul lor de activitate. Oriunde mergeţi în lumea asta, o să vedeţi cât de puternice sunt camerele de comerţ şi ce fac pentru IMM-uri şi pentru întreprinzători. La noi îi ajutăm deloc să se dezvolte”, a adăugat Bumb.

 
 

Urmărește-ne pe Google News