Fortele coalitiei au inceput sa bombardeze, de asemenea, un sector din partea de nord a localitatii, care fusese evitat in ultimele ore. Anterior, martori oculari au precizat ca „circa 20 de tancuri” s-ar afla in centrul orasului, pe drumul dinspre Kirkuk. Fortele americane au preluat controlul soselei din Kirkuk, ceea ce le permite sa asigure o legatura la sol cu trupele lor desfasurate in nordul Irakului. In cursul dupa-amiezii de ieri, trupele americane au preluat controlul asupra palatului prezidential din Tikrit.
Colonelul Al Lockwood, purtatorul de cuvant al fortelor britanice din regiunea Golfului, a spus ieri ca „preluarea controlului asupra orasului Tikrit va reprezenta sfarsitul razboiului”.
Militarii americani au descoperit cinci butoaie pline cu substante chimice, potrivit analizelor de laborator, au anuntat oficiali americani, dupa ce initial vorbisera despre 278 de ogive de artilerie incarcate cu agenti chimici. Caporalul Chad Arva, specialist in arme chimice, a precizat ca substantele din butoaie „au dat rezultate pozitive la trei analize, fiind vorba de agenti care provoaca arsuri ale pielii”.
Un responsabil american a confirmat capturarea, duminica seara, a lui Watban Ibrahim Hassan al-Tikriti (foto), unul din fratii vitregi ai lui Saddam Hussein. Fostul ministru de interne al Irakului a fost retinut in timp ce incerca sa fuga in Siria.
Masini ale politiei irakiene, escortate de militari americani, au patrulat ieri pentru prima oara pe strazile din Bagdad. La bordul fiecarei masini se aflau patru politisti irakieni in uniforma.

 
 

Urmărește-ne pe Google News