Alin Aignătoaei, tânărul care a renunțat la multinațională pentru agricultură. E celebru în Iași pentru căpșunele sale: „Profitul lunar? Un salariu mediu pe economie”

A renunțat la un venit sigur pentru a îngriji plante în satul natal, Poiana, din comuna Deleni, județul Iași. Pagina sa de Facebook, „Fructe din Poiana”, are zeci de mii de următori. L-a ajutat pe tânărul antreprenor să fie astăzi unul dintre cei mai cunoscuți livratori de fructe naturale din județul Iași. 

Aignătoaei a explicat pentru Libertatea ce înseamnă o afacere în agricultură, care sunt riscurile și în ce se traduce profitul într-o astfel de întreprindere mică spre mijlocie. Cel mai mare regret al său: că tinerii nu mai au curajul să facă meseria asta.

Primul afacerist din Iași care livrează fructe în puncte fixe din oraș

De cel puțin două ori pe săptămână, Alin începe, cu o mână de oameni din sat, să culeagă fructe de pe cele câteva hectare pe care le are în comuna Deleni. Cea mai mare căutare o au căpșunele sale, dulci și aromate, pe care le vinde până la primul îngheț – 9 lei caserola de circa 350 de grame.

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Alin Cornel Aignătoaei este primul mic afacerist din județ care a început să vândă produse în puncte fixe din oraș, de aproape zece ani, din 2015. Are un traseu prestabilit pe care-l face de 2-3 ori pe săptămână și mai vinde, pe lângă căpșune, în funcție de perioadă, zmeură, mure, coacăze roșii și negre, agrișe, aronia, iar din livadă aduce mere, pere, gutui, piersici, nectarine, caise, cireșe și vișine. Tânărul antreprenor vinde și sucuri obținute din presarea la rece a fructelor, vândute în pungi vidate de 3 litri, dar și must, de pe urma strugurilor din soiul căpșunică și tămâioasă.

Are o pagină de Facebook unde „măcar 20.000 de următori sunt din Iași”, iar în ultimii trei ani a renunțat și la postările sponsorizate. „Vând tot, dar, din păcate, anul acesta a fost crunt, o secetă foarte grea”.

Într-o discuție cu Libertatea, acesta a explicat cât de greu este să se îngrijească de atâtea soiuri de fructe și cum nu ar renunța la asta nicicând pentru o viață la oraș.

De la arhivistică la plantația de zmeură: calculele pe hârtie

Alin Cornel Aignătoaei a început să lucreze în domeniul arhivisticii la începutul anilor 2000. A lucrat întâi la compania A&B Active Distribution, unde era al doilea om în firmă, manager care coordona activitatea pe zona tehnică, de implementare. Ulterior, s-a angajat la multinaționala Iron Mountain, companie fondată în 1936 în SUA, unde a fost „team leader” pentru mai multe echipe de arhiviști, fiind responsabil de contracte și de implementarea proiectelor în diferite zone din Moldova.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

S-a descurcat bine, spune el, i-a plăcut mereu să fie harnic și să muncească mai mult decât i se cerea. A crescut în firmă încet-încet până a ajuns să fie cel care coordona toată activitatea, echivalentul unui manager pe partea tehnică: răspundea de lucrări și de oamenii pe care-i avea în coordonare.

Dar avea un program foarte încărcat, lucra până la 12 ore pe zi, apoi s-au adăugat și câteva ore sâmbăta și, cu timpul, a ajuns să muncească și două duminici lunar. De aceea a plecat la o multinațională, tot în domeniul arhivisticii, unde a ajuns să coordoneze toate lucrările de pe zona Moldovei. Chiar dacă acolo programul „se respecta cu sfințenie”, iar orele suplimentare erau plătite integral, Alin își petrecea atât de mult timp în deplasare, încât uneori de-abia mai trecea pe-acasă.

Se ocupa cu zona de depozitare a arhivelor, crearea de noi arhive electronice, inventarierea documentelor clienților care nu aveau astfel de spații etc. În momentul în care n-a mai putut avansa în companie, s-a plafonat și venitul. Era plătit că toți ceilalți colegi, deși lucra mai mult și mai bine. Atunci și-a pus problema viitorului: să mai caute o altă firmă în domeniu, unde să câștige mai bine, un job într-un alt domeniu sau să încerce să facă ceva pe cont propriu.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Astăzi, Alin Cornel Aignătoaei recunoaște că a fost furat un pic de mirajul antreprenoriatului, care sună bine pe hârtie, dar ascunde greutăți pe care uneori simți că nu le poți duce.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„Iese de 3-4 ori mai puțin decât ai calculat”

„Aveam o rudă la acel moment care cultiva zmeură. Discutând cu el la ce preț vinde kilogramul, ce producție se poate scoate pe o anumită suprafață, am început să fac calcule matematice pentru zmeură și căpșune. Fără să știi prea multe, când faci calcul pur matematic, reiese că te îmbogățești. Dar nu e chiar așa, n-ai idee de toate dificultățile pe care le întâmpini: îți trebuie apă, oameni, sol bun, sunt mulți factori. În realitate, iese de 3-4 ori mai puțin decât ai calculat la început și totul depinde de producție”, a spus bărbatul.

Satul în care s-a născut și unde are astăzi culturile de pomi și arbuști fructiferi – Poiana – e cocoțat pe un deal din comuna Deleni, chiar la granița dintre județele Iași și Botoșani. Acolo a prins rădăcini afacerea sa, iar primele fructe le-a obținut în 2012 și 2013, zmeură și căpșune. Alin spune că a fost rușinat la început: nu știa cum să ajungă la oameni, așa că a cules în lădițe toate fructele, a ieșit la drumul care leagă Târgu Frumos de Botoșani, a scris pe un carton mare „ZMEURĂ” cu un marker și a așteptat să vândă.

„Să știți că reușeam să vând acolo, nu am venit niciodată cu fructe înapoi acasă. Mergeam o dată la două-trei zile, aveam cam 50 de kilograme de zmeură/zi culese. S-a întâmplat ca într-o zi să stau doar 5 minute la stradă, a oprit cineva și mi-a luat toate fructele. În 2013 a trecut un domn cu soția lui, care ulterior am aflat că era primarul din zonă, care avea o cofetărie. Am bătut palma și de fiecare dată când trimitea o dubiță cu pâine la penitenciar în Botoșani, când venea înapoi trecea pe la mine și-mi lua toate fructele. Două luni din toamna acelui an numai lui i-am vândut”, povestește Alin.

Dar peste iarnă, fructele s-au maturizat, au dat mai multă producție în sezonul următor, iar bărbatul a început să își pună problema cum să își extindă afacerea. Nu se gândea la cumpărătorii direcți, pe care-i are astăzi clienți principali. S-a îndreptat către cofetăriile din Iași, cărora le-a convenit prețul oferit de el, mai ales că ei cumpărau prin intermediari mult mai scump.

Doar că așa a început Alin să facă și primele livrări la persoane acasă. Pe drumul spre Iași, spre cofetării, clienții din zona Deleni își sunau prietenii din Iași să le recomande să cumpere „fructe din Poiană”. Așa a început Alin să își creeze nucleul fanilor care cumpără și astăzi, zece ani mai târziu, fructe de la el.

După primii ani, și-a dat seama că vindea prea ieftin

Însă lipsa de experiență a bărbatului s-a văzut în entuziasmul cu care își oferea produsele. „Este și o latură psihologică”, explică Alin. „Mult timp am avut ideea asta, că dacă am fructe multe, abundență, țăranul trebuie să dea la cei de la oraș cât mai ieftin. Te simțeai prost dacă vindeai cu preț mai mare. Dar la final de an, făcând calcule, vedeam că nu rămân cu aproape nimic vânzând foarte ieftin. Și la mine nu e activitate secundară, nu e un alt job, trăiesc din asta, așa supraviețuiesc”, spune Alin.

De aceea bărbatul și-a regândit planul de afaceri. A limitat extinderile planificate la zmeură și la căpșune, a închis contractele mari pe care le avea, inclusiv cu magazine din lanțuri mari, precum Carrefour, și s-a decis să vândă doar clienților direcți. Mai dădea, la preț unic, cofetăriilor și altora care voiau să cumpere de la el în același regim, dar nu angro.

„Am început să-mi diminuez suprafețele de zmeură și de căpșune, să calculez cât pot să vând la oameni, vând și la cofetării, dar fără reduceri. Am cumpărat terenuri între timp, am aproape 5 hectare acum, produc doar cât pot să vând la oameni și încerc să diversific: am aproape 20 de culturi, arbuști fructiferi, pomi fructiferi, vie și căpșuni”, a explicat bărbatul.

Folosește trei pompe pentru a putea iriga plantele

Cum irigațiile sunt extrem de importante pentru o astfel de afacere și producție, Alin a investit mult în sensul acesta. Nu are o sursă directă de apă, doar un izvor de pe un deal la capătul terenurilor, care are debit în special după iarnă. Atunci el îl captează în două iazuri mari, pe care le-a săpat în apropiere, și printr-un sistem de trei pompe urcă apa înapoi la deal, către livadă și arbuștii fructiferi.

Dar ca anul acesta nu a mai fost niciodată, spune bărbatul – și nu e doar afirmația lui, care face de 12 ani agricultură, ci și a bătrânilor din sat, care i-au spus că nu au mai prins în viețile lor niciodată 5 zile la rând cu temperaturi de aproape 40 de grade Celsius la umbră.

„În bătaia soarelui, plantele au stat ca în cuptor, erau aproape 60 de grade Celsius, temperatură foarte mare. Zmeura a fost afectată, a avut simptome de ofilire, murele la fel, dar acum și-au mai revenit. Am investit anul acesta în plase de umbrire pentru zmeură și mure, în ideea în care vara, la 30… 32 de grade Celsius, mai oferă protecție împotriva efectului de arsură solară pe fruct. Dar la 40 de grade Celsius, plasa nu are ce să facă și, fiind pe producție, circa 60% din fructe s-au stafidit, iar la restul a apărut un blocaj biologic, iar fructele nu se mai dezvoltă normal, oricâtă apă le-ai da”, a spus bărbatul.

Dacă zmeura și murele au fost afectate cam 60%, un sfert din plantele care fac căpșune i s-au ofilit și trebuie înlocuite. Când a văzut stricăciunile, Alin a crezut că a fost vorba de o ciupercă sau o altă boală gravă, dar apoi a studiat și a înțeles că pur și simplu căldura extremă a făcut pagubele astea.

„Am făcut și o greșeală fiindcă plantele nu se udă decât seara, când e răcoare. În zilele în care erau 40 de grade Celsius, eu le-am udat la 9, la 10 seara, dar afară erau încă 30 de grade Celsius, cumva trebuia să le ud la 3-4 dimineața. Și atunci au început să se veștejească. De aceea anul acesta am ajuns la concluzia că am nevoie de mai multă apă. Îmi trebuie iazuri mult mai mari, am mai cumpărat un teren cu un iaz care nu ține apă în el, trebuie să lucrez la asta, și vreau să unesc primele două iazuri pe care le am. Astfel vreau să nu am absolut nicio grijă, că până acum am dat apă cu porția la plante, e ca și cum le ajut să nu moară, dar ca să ai producție și profit, nu poți doar atât”, a explicat Alin.

S-a înscris la master, la Horticultură, și în 2024, la disertație

Bărbatul s-a înscris de anul trecut la un program de master la Facultatea de Horticultură din Iași și spune că a reușit deja ce și-a propus, să își deschidă mintea la noi opțiuni pentru afacerea și plantele sale. Cum cursurile sunt în weekend, i-a fost greu să împace și afacerea cu școala, dar spune că s-a descurcat onorabil, în primul an n-a avut nicio restanță și a terminat cu o medie de 8,5. În condițiile în care 60% dintre colegi sunt, la fel ca el, absolvenți la alte facultăți.

Asta este și una dintre marile dureri ale lui Alin: că tinerii nu mai vor să trăiască din agricultură. Se tem de ideea de a locui la țară, de a munci pământul, cred că agricultura se face ca pe vremuri, asudând pe câmpuri doar pentru a supraviețui.

„Regret că nu sunt tineri care să își găsească o ocupație în asta. La mine în sat mai sunt doar câțiva care au legumicultură. Ar fi bine ca tinerii să descopere cumva viața la țară, să vadă că nu e imposibil de trăit, că nu e foarte greu, eu zic că decât să trăiești la oraș la limita supraviețuirii, să plătești aproape tot din salariu și să îți aduni frustrări, mai bine te simți la țară”, afirmă antreprenorul. 

„Oamenii nu caută doar mâncare ieftină”

Oamenii nu caută acum mâncare doar ieftină, spune el, caută și fructe, și legume crescute tradițional, cât de sănătos posibil. În livezi, el explică faptul că stropește pomii doar împotriva dăunătorilor, cu tratamente esențiale, dar trec patru luni de la ultima stropire până la recoltare, timp în care nu folosește deloc chimicale. Iar cea mai mare bucurie a lui Alin e când se întâlnește cu clienți pe care-i are de zece ani, care iau fructe doar de la el și care au început să le dea și copiilor.

Privind în urmă, „90% din timp nu regret că am intrat în agricultură”, spune bărbatul. Ca profit strict pentru cheltuielile lui, spune că îi rămâne un salariu mediu lunar din România. Mulți bani îi bagă în reinvestiții anuale, extinderi și noi echipamente.

Înclină mult pentru mine și ideea că îmi place viața la țară, vă spun drept. Îți dă alte satisfacții. Mă uit la oamenii din oraș care se relaxează când vin la țară și văd viața asta, iar eu o trăiesc zilnic. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro