„Acum trebuie să luptăm până la capăt pentru dreapta din judeţ şi pentru liberalii de dreapta. Nu putem să ne întoarcem ca pe vremea comuniştilor şi să avem un singur candidat real în persoana domnului preşedinte Simonis (n.red. – Alfred Simonis, de la PSD”, a spus Alin Nica într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro.

El a adăugat că a discutat cu Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, și va candida din partea acestui partid pentru un nou mandat la șefia CJ Timiș.

Nica a spus că președintele PNL, Nicolae Ciucă, și secretarul general, Lucian Bode, l-au exclus „de facto” din PNL și l-au propulsat astfel pe social-democratul Alfred Simonis candidat comun la șefia CJ Timiș.

„Sunt şi voi fi liberal. 20 de ani am fost promotorul şi voi fi în continuare promotorul ideilor liberale. A fost o decizie extrem de grea, însă nu am avut de ales. Cei de la Bucureşti m-au exclus de facto din PNL: Ciucă şi Bode l-au făcut pe Simonis călăul judeţului Timiş. Am convingerea că au rămas alături de mine membri şi simpatizanţi PNL Timiş, pe care nu am de gând să îi dezamăgesc, aşa cum au făcut-o Ciucă şi Bode”, a mai afirmat Nica.

El va candida în tandem cu Dominic Fritz (USR – Primăria Timișoara), din partea Alianţei Dreapta Unită, la alegerile locale din 9 iunie.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

Alin Nica își dorea al doilea mandat de preşedinte al CJ Timiş din partea PNL, dar alianţa PSD-PNL a decis să îl sprijine pe Simonis la șefia CJ Timiș, iar liberalii să dea candidatul la Primăria Timișoara. Astfel, liberalii au decis îndepărtarea lui Nica de la șefia PNL Timiș şi numirea unui interimar, este vorba despre Vasile Blaga.

Foto: Express de Banat

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

nasty1   •   03.04.2024, 08:55

Nica i-a injurat non-stop pe Fritz si pe cei de la USR in ultimii aproape 4 ani si era mana in mana cu cei de la PSD. Daca era candidatul comun PSD-PNL la CJ nu-l deranja alianta cu PSD. Il accepta USR asa usor pe mizerabilul asta care va trada cu prima ocazie???

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Descoperirea făcută de doi italieni în podul unei case pe care au moştenit-o. Au chemat imediat carabinierii
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de doi italieni în podul unei case pe care au moştenit-o. Au chemat imediat carabinierii
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI