UPDATE ora 11.45: Contactat de Libertatea, Alin Nica susține că este hărțuit de un fost angajat al CJ Timiș, cu care se judecă în instanțe.
„Totul a plecat de la un cetățean cu care am un conflict juridic, fost angajat de la CJ Timis și care mă hărțuiește cu tot felul de plângeri peste tot. Am și un proces cu el, câștigat în primă instanță, pentru defăimare. El a sesizat la ANI presupuse fapte penale, or ANI nu are astfel de competențe și și-au declinat competența către Parchet”, a spus Alin Nica.
Președintele CJ Timiș a comentat și acuzațiile conform cărora a favorizat biserica din comuna Dudeștii Noi, mai precis că a oferit o sumă mai mare decât cea alocată altor biserici.
„Li s-a părut ciudat că dacă sunt ortodox am dat bani la o biserică ortodoxă. Ei susțin că este conflict de interese, că aș avea afinitate la ortodoxie. Păi, asta ar însemna că românii ortodocși nu ar mai trebui să dea bani la bisericile ortodoxe”, a mai spus Alin Nica pentru Libertatea.
Știrea inițială: Inspectorii de integritate susțin că, în perioada 2016-2020, cât Nica a deținut funcția de primar al comunei Dudeștii Noi, din județul Timiș, acesta ar fi “participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități” în al cărei Consiliu fostul primar deținea calitatea de membru și a emis, pentru aceeași entitate, o autorizație de construcție. Pentru aceste fapte, Alin Nica este acuzat de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
“Mai mult”, adaugă ANI în comunicatul publicat miercuri, “Nica Alin Adrian a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 de lei cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă”.
De asemenea, în calitate de primar, a mai semnat un contract de arendă cu care încheiase un contract de arendare ca persoană fizică, continuă ANI.
ANI a mai sesizat PÎCCJ și pentru fals în declarații, întrucât, în declarațiile de avere depuse în anii 2021 și 2022, a declarat deținerea unei calități din care demisionase, iar în declarațiile de avere depuse în anul 2019 a omis menționarea unor venituri în sumă de 4636 lei, obținute de la o întreprindere individuală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro