Vă avertizăm că urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!

Alin avea 27 de ani și conducea sâmbătă, în jurul orei 18:05, Seatul Leon de culoare galbenă al familiei, în dreapta era soția lui, Alexandra, 24 de ani. Cei doi se căsătoriseră civil în iunie și în toamnă aveau programată nunta.

Pe DN2, la ieșirea din municipiul Buzău spre Ploiești, cei doi au fost filmați circulând spre oraș cu viteză, de o cameră instalată la bordul unui autoturism pe care l-au depășit. Câțiva zeci de metri mai târziu, Alin a vrut să depășească prin dreapta o altă mașină, a intrat pe acostament, unde a derapat, a tras stânga de volan și a ajuns pe contrasens, unde a lovit în plin o camionetă care venea din sens opus circulând regulamentar.

Accidentul, în care a mai fost acroșat un autoturism, s-a produs în zona benzinăriei Lukoil, situată la coborârea de pe pasarela Nehoiu.

„Este vorba despre o coliziune între trei autovehicule conduse de șoferi din Buzău, două autoturisme conduse pe direcția Prahova către Buzău, de către un șofer de 27 de ani, respectiv o conducătoare auto de 60 de ani, și autovehiculul ce se deplasa din sens opus, la volanul căruia se afla un șofer de 36 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferilor de 27 și 36 de ani și a câte unui pasager din mașina fiecăruia, de 24 și 35 de ani, din Movila Banului, respectiv Gherăseni”, a comunicat inițial Biroul de presă al IPJ Buzău.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

După zeci de minute în care salvatorii l-au resuscitat, Alin a fost declarat decedat la locul accidentului. Soția lui a murit câteva ore mai târziu, la spital. Șoferul autoutilitarei a ajuns și el la spital, rănit ușor.

Alin Trifan avea 27 de ani și lucra ca inspector la Casa de Pensii. Alexandra avea 24 de ani și profesa ca învățătoare la Mihăilești.

Urmărește-ne pe Google News