Procurorii acuză o mită de 230.000 de euro pentru închiderea dosarului lui Simu, cercetat la DIICOT pentru spălare de bani.
„Se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Bica Alina Mihaela şi Pop Şerban cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Pe durata arestului la domiciliu inculpaţii au următoarele obligaţii: -să nu părăsească imobilul în care locuiesc, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, -să nu comunice, direct sau indirect, între ei, cu inculpatul Simu Horia şi nici cu martorii. Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatei Bica Alina Mihaela de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.33/U din 02.09.2015 şi a inculpatului Pop Şerban de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.32/U din 02.09.2015 emise în baza încheierii nr.635 din 02.09.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul 3217/1/2015, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată în scris de inculpata Bica Alina Mihaela. Fixează termen pentru punerea în discuţie a măsurilor preventive privative de libertate privind pe inculpaţii Bica Alina Mihaela şi Pop Şerban la data de 6 noiembrie 2015, ora 12,00, Sala Secţiei Penale, cu citarea acestora şi asigurarea apărării. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, astăzi, 21 octombrie 2015”, se arată în sentinţa judecătorilor.
Conform anchetatorilor, Alina Bica şi Şerban Pop ar fi luat mită de la omul de afaceri Horia Simu, care era interesat să scape de un dosar penal. Potrivit anchetatorilor, Șerban Pop i-ar fi cerut lui Simu 1,5 milioane de euro, amenințându-l cu arestarea.
În cele din urmă, cei doi s-au înțeles pentru suma de 80.000 de euro, pentru care au fost încheiate contracte de asistență juridică. Alți 150.000 de euro i-au fost înmânați lui Pop într-un plic. Unul dintre intermediarii din acest caz este fostul consilier al Alinei Bica, Florentin Mihăilescu, care ar fi primit 20.000 de euro, dintre care 17.500 de euro ar fi ajuns la Alina Bica. Fosta șefă a DIICOT a primit mita în apartamentul său.
Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv şi în perioada 22 noiembrie 2014 – 21 aprilie 2015, iar în prezemt este judecată în două dosare de corupție, în care a fost arestată pentru cinci luni.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro