Alina Dumitru, campioană olimpică la judo în 2008, avea o adevărată rutină înainte de competiţii

Aflată la început de carieră în antrenorat, Alina Dumitru le-a povestit reporterilor Libertatea, despre tabieturile pe care le avea ca sportivă. Întrebată dacă avea superstiţii, medaliata cu aur şi argint la JO a răspuns: “Oh! Da. Încă sunt şi am fost foarte superstiţioasă. În primul rând cu kimonoul, cu centura. Niciodată nu-mi lăsam centura pe jos. Ori o ţineam de gât, ori în mână, cumva, şi-mi legam părul. Atunci când intram pe saltea, întotdeauna păşeam cu piciorul drept. Orice linie ce-mi venea în faţă trebuia să o păşesc cu piciorul drept. Aveam acelaşi tricou. Evident, numai la competiţii îl purtam. Aceeaşi pereche de chiloţi. Dar numai la campionatele importante. Nu la orice competiţie. Campionate Europene, Mondiale şi Jocuri Olimpice. Nu o foloseam în alte zile. Era pusă deoparte. Mai aveam multe superstiţii. Dimineaţa, când mă trezeam, aveam un sentiment… Depinde ce simţeam, ştiam cum va fi ziua. Sau dacă mă mânca nasul pe dinafară, ştiam că voi câştiga. Dacă nu, atunci era clar că se va întâmpla ceva”.
S-a întors din drum şi a pierdut avionul
Stelista şi-a amintit că evita să se întoarcă din drum. “Acum nu mai sunt cu asta. Şi s-a întâmplat o dată să mă întorc. Plecam cu microbuzul, la Budapesta, iar de acolo luam avionul. Şi mi-am uitat toate actele. N-am avut încotro. A trebuit să mă întorc. Că erau actele şi nu puteam să urc nici în avion şi nici să intru în competiţie. La Budapesta sunt două aeroporturi. Şi în loc să mergem la cel de unde aveam avion, am mers pe celălalt. Şi am ratat zborul”.

Recomandări

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Era un chin să-şi spele kimonoul

La începutul carierei sale, Alina Dumitru s-a adaptat foarte greu departe de familie. Obişnuită să fie alintată acasă, ea era nevoită să-şi spele singură hainele, să facă şi curăţenie când era în cantonament la Turnu Severin. “Am plâns la început. Mama venea în fiecare weekend la mine. După care lotul s-a mutat la Piteşti. Eram mai aproape. Apoi lotul s-a mutat la Cluj. Începusem să mă obişnuiesc. Aveam 16-17 ani şi deja înţelegeam. Erau zile în care ne strângeam toate fetele şi spălam. Cel mai groaznic era cu kimonourile. N-aveam maşină de spălat cum e acum. Pe vremea aceea, prin 1999- 2000, kimonourile erau tari, groase. Vai! Ce să le spălăm la mână… Cu picioarele! Le puneam în cadă şi le călcam în picioare. Pot să zic că am făcut armata”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro