Alina Gorghiu a fost nevoită să explice cum a ajuns semnătura sa, în 2014, pe lista celor care susţineau proiectul de lege menit să treacă Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) de la Ministerul Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ a României.

UPDATE. Alina Gorghiu a declarat că nu a citit „în totalitate” atunci când a semnat în calitate de co-iniţiator proiectul de lege privind Registrul Comerţului promovat de Mihail Vlasov și a susținut că acest lucru nu este „nelalocul” lui, conform Agerpres.

„Nu ştiu dacă este frapant pentru dumneavoastră sau nu. Pentru mine nu este nimic nelalocul lui să ai un proiect de câteva sute de pagini sau zeci de pagini pe care să nu îl ştii pe de rost. Am spus că nu îl cunosc în măruntaiele lui acest proiect. În momentul în care l-am semnat, nu l-am citit în totalitatea lui, dar ştiam proiectul”, a afirmat Alina Gorghiu.

Președintele PNL a dat declaraţii ca martor de pe scaunul unde stă de obicei procurorul de şedinţă, care a fost mutat pe locul rezervat magistratului asistent.

Gorghiu a spus în fața judecătorilor că nu a avut o relaţie apropiată cu Mihail Vlasov, ci doar una „instituţională”. Ea a precizat că a fost contactată în anul 2013 de deputatul Florin Iordache, pentru a fi co-semnatar al unei iniţiative legislative privind trecerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ. Totodată, ea a recunoscut că nu a citit proiectul în momentul în care l-a semnat.

Pe de altă parte, Gorghiu a menţionat că a discutat de câteva ori cu Mihail Vlasov despre acel proiect, dar acesta nu a făcut niciun fel de presiune asupra ei.

Florin Iordache, audiați săptămâna trecută în același dosar

La termenul anterior au fost audiaţi presedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache şi fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, în dosarul în care Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), este judecat pentru dare de mită.

„În anul 2005, am susținut propunerea legislativă privitoare la trecerea Registrului Comerțului la Camera de Comerț și Industrie a României. Această decizie s-a bazat pe programul politic al Alianței DA, care cuprindea această promisiune. Proiectul a fost votat de Parlament, dar respins de CCR. Am discutat cu Vlasov. Nu am participat la procesul de elaborare a acestui proiect”, a spus Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu a refuzat să depună jurământ pe Biblie

Primul care a dat declarații în sala de judecată a fost Bogdan Olteanu, care a refuzat să depună jurământ pe Biblie.

Citește și: 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News