Întrebată dacă îi va lăsa locul lui Nicolae Ciucă la Senat, după rotația PSD-PNL, atunci când cel mai probabil președintele PSD, Marcel Ciolacu, va deveni noul premier, Alina Gorghiu a spus: „Nu am nicio ezitare dacă aceasta va fi decizia PNL, însă la noi momentan nu s-a discutat, dar nimeni nu se cramponează de nimic”.
„Dacă preşedintele PNL, după rotativa premierilor, va dori să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului, îl voi susţine cu tot dragul. Activitatea parlamentară este plăcerea mea, decizia este a domniei sale, nu s-a luat o decizie în PNL”, a adăugat senatoarea liberală, potrivit news.ro.
Întrebată dacă Nicolae Ciucă ar putea avea soarta fostului lider Florin Cîţu, Alina Gorghiu a admis că a mai auzit ipoteza că actualul premier și președinte PNL ar putea fi schimbat în urma unui congres al partidului, dar a precizat că acest lucru nu se va întâmpla.
De câte ori credeţi că poate greşi PNL făcând mişcări din acestea bruşte? Când face mişcări bruşte poţi să consideri asta o greşeală. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu vom schimba preşedintele PNL, mai aud povestea asta ascuns, pe la colţuri. Sunt sigură că nu vom avea congres, lumea se aşteaptă sau poate colegii din opoziţie mai speră la trepidaţii la rotativă.
Alina Gorghiu, președinte interimar Senat:
Ce prevede protocolul coaliției
Acordul politic care stă la baza coaliției de guvernare, semnat de liderii PNL, PSD, UDMR și minorități în noiembrie 2021, atunci când Florin Cîțu era încă președintele PNL, prevede că Nicolae Ciucă este șeful Guvernului până pe 25 mai 2023, iar la rotație se vor schimba atât premierul, cât și miniștrii transporturilor, proiectelor europene, finanțelor și justiției.
„La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în documentul semnat pe 25 noiembrie 2021 de Florin Cîțu (PNL), Marcel Ciolacu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR) și liderul minorităților naționale, Varujan Pambuccian.
Acordul politic este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021-2024.
Ciolacu a vorbit despre modificarea protocolului
În luna octombrie 2022, Marcel Ciolacu a propus schimbarea protocolului coaliției, în sensul în care Ministerele Transporturilor și Fondurilor Europene, deținute acum de PSD, respectiv PNL, să nu mai facă rocadă la rotația din mai 2023 pentru că în opinia președintelui social-democrat, lucrurile funcționează foarte bine.
Totuși, liderul PSD nu a exclus ipoteza ca ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu, să fie schimbat atunci când Ciolacu va deveni prim-ministru în locul lui Nicolae Ciucă în mai 2023, deși actualul protocol nu prevede schimbări la Ministerul Energiei.