„Două subiecte de presă care au şocat opinia publică, în mai puţin de patru zile! Un bărbat, cunoscut ca «antrenorul de genii», a fost prins sâmbătă în flagrant, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor. Astăzi, Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Piteşti, a fost reţinut de poliţişti fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale, timp de câteva luni, cu o fată de 16 ani care frecventa cursurile instituţiei respective. Sunt acuzaţii de infracţiuni grave produse asupra minorilor”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Ea a precizat că cei doi acuzați sunt implicaţi în actul educaţional și au o influenţă foarte mare în ceea ce înseamnă îndrumarea destinelor tinerilor. „Şi nimic nu poate fi mai crud, mai abject decât a folosi acea influenţă, autoritate în scopul manipulării minorilor. Astfel de personaje, de comportamente nu au ce căuta în mediul educaţional”, a adăugat ministrul justiției.
Alina Gorghiu a menționat că legea pe care ea a iniţiat-o și care a stabilit că infracţiunile de trafic de minori, de persoane, proxenetismul, agresiunea sexuală sunt imprescriptibile este în vigoare. „În plus, mecanismul voucherelor pentru victimele infracţiunilor, inclusiv cele de viol, este operaţional. Victimele pot primi în limita a 18.500 de lei pentru nevoi urgente: cazare, hrană, transport, medicamente”, a spus ea.
Ministrul justiției a făcut un apel la victime să aibă curajul să spună prin ce au trecut, pentru ca autoritățile să poată interveni. „Avem instrumente pentru combaterea unor astfel de fapte, însă efortul trebuie însă să fie unul conjugat: familie, şcoală, instituţii, societate. Iar victima să aibă curajul să scoată la lumină astfel de fapte”, a conchis Gorghiu.
Lajos Kristoff, cunoscut ca „antrenorul de genii” pentru copiii abandonaţi, a fost arestat preventiv în weekendul trecut după ce a fost prins în flagrant când viola un băiat de 14 ani.
Marţi, 23 iulie, a apărut un nou caz de abuz. Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Argeş, a fost reţinut după ce, timp ce câteva luni, a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 16 ani. Poliția a fost însă anunțată abia după ce soţia bărbatului a aflat şi a bătut-o pe adolescentă, iar tânăra a mers la Poliţie şi a reclamat agresiunea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
gigiladrea • 23.07.2024, 22:35
dna ministru sa ne explice si cazuri mai vechi ca asta de azi de pe observator: Petrică Ciucă a ucis şi violat patru copii in 1999 ancheta a reușit să probeze doar două dintre fapte, deși pedofilul criminal a recunoscut trei, a fost condamnat în 2002 la 24 de ani de închisoare, însă a fost eliberat de aproape 5 ani in 2019 dupa cca 20 din 24 pe baza legii recursului compensatoriu, acum este cercetat intr-un dosar de abuz sexual dar e de negasit - deci cum e dna cu justitia in tara asta ? ia decizii corecte in astfel de cazuri ? s-ar parea ca nu