„Majoritatea agresorilor lasă în urma lor victimă după victimă. Dacă instituțiile statului nu intervin, ei nu se opresc. Un sondaj comandat de Ministerul Justiției arată că aproape jumătate dintre români plasează violența sexuală la nivelul 10 de gravitate în societatea românească pe o scară de la 1 la 10. Cel mai înalt cu putință!”, a transmis Gorghiu pe Facebook.

Ministrul a precizat că 94% dintre cei care au participat la acel sondaj consideră că este necesară emiterea unui ordin de protecție în cazul agresiunii sexuale, iar 95% sunt de acord cu extinderea cazurilor în care justiția poate emite ordine de protecție.

„Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz. Să fie în siguranță după ce depun plângerea! Să aibă sprijin financiar prin voucherele pe care Ministerul Justiției le eliberează în cuantum de maxim 18.500 de lei pentru nevoile urgente, din banii luați de la infractori”, a adăugat Gorghiu.

Ea a precizat că multe femei au trecut prin sentimentul de frică la un moment dat și Ministerul Justiției a pregătit un Ghid pentru sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală.

Fost profesor la SNSPA, Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, 4 septembrie. El are calitatea de suspect, nu de inculpat, iar acuzațiile sunt de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, „în concurs”, adică într-o manieră care permite judecarea și pedepsirea lor împreună.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

diss1958   •   05.09.2024, 12:48

Nouă să ne spună unde sunt :Oprescu, Ghiță, Iorgulescu, Paul...și alți asemenea măscărici care se *** pe justiția lui madam Gorghiu.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Gladiator   •   05.09.2024, 09:15

Ce ies politrucii la rampa cand vor publicitate "pozitiva", dar nu am vazut nici o reactie dupa cresterea cu 25% a salariatilor din justitie si plata retroactiva din 2018? Hai mai scutiti-ne cu grija voastra fata de dreptate...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI