„Majoritatea agresorilor lasă în urma lor victimă după victimă. Dacă instituțiile statului nu intervin, ei nu se opresc. Un sondaj comandat de Ministerul Justiției arată că aproape jumătate dintre români plasează violența sexuală la nivelul 10 de gravitate în societatea românească pe o scară de la 1 la 10. Cel mai înalt cu putință!”, a transmis Gorghiu pe Facebook.

Ministrul a precizat că 94% dintre cei care au participat la acel sondaj consideră că este necesară emiterea unui ordin de protecție în cazul agresiunii sexuale, iar 95% sunt de acord cu extinderea cazurilor în care justiția poate emite ordine de protecție.

„Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz. Să fie în siguranță după ce depun plângerea! Să aibă sprijin financiar prin voucherele pe care Ministerul Justiției le eliberează în cuantum de maxim 18.500 de lei pentru nevoile urgente, din banii luați de la infractori”, a adăugat Gorghiu.

Ea a precizat că multe femei au trecut prin sentimentul de frică la un moment dat și Ministerul Justiției a pregătit un Ghid pentru sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală.

Fost profesor la SNSPA, Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, 4 septembrie. El are calitatea de suspect, nu de inculpat, iar acuzațiile sunt de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, „în concurs”, adică într-o manieră care permite judecarea și pedepsirea lor împreună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News