Senatorul liberal de Timiș spune că PNL trebuie să stabilească cât mai repede poziția pe care o va lua pentru viitoarele alegeri și chiar să deschidă ușa altor formațiuni politice, cum ar fi UDMR, ALDE și inclusiv Victor Ponta.

„Avem nevoie să stabilim de acum cum vom aborda moțiunea de cenzură din toamnă, pentru că da, aceasta de acum a fost un eșec pentru noi. Va trebui să știm cum deschidem ușile, astfel încât să putem avea o colaborare cu UDMR, ALDE și alte formațiuni din opoziție de ale căror voturi avem nevoie, inclusiv cu Victor Ponta. Acest dialog trebuie pornit de acum. Dacă cineva își imaginează că se pot recrea punți rupte între noi și alte partide în scurt timp, se înșală. Fac apel la conducerea partidului să reia acest dialog de astăzi. Cu orice alt partid în afară de PSD la nivel parlamentar”, a declarat Alina Gorghiu, la Timișoara.

Fostul președinte al PNL spune că i-a transmis deja actualului lider al liberalilor să discute mai alert despre strategia partidului. Gorghiu face referire la cinci mari proiecte pe care PNL promite că le pune în practică pentru o viitoare guvernare.

„Din cele expuse de președintele Orban, tema principală va fi legată de criteriile de selecție pentru candidații la alegerile europarlamentare și locale. Îi cer public domnului președinte, i-am spus în ședință, cred că deja suntem în punctul în care trebuie să discutăm într-un ritm mai alert despre strategia PNL. Cred că suntem obligați deja, fiind înaintați ca timp politic, să facem publică strategia cu care PNL va intra în această toamnă. Și când spun strategie vreau să văd și eu, și ceilalți membri, de la conducerea PNL care sunt acele cinci mari proiecte/teme de interes național pe care partidul le va comunica public, astfel încât fiecare cetățean cu drept de vot să știe ce va face PNL când va intra la guvernare”, a mai spus senatorul PNL.

Pe 4 august va avea loc Consiliul Național al PNL.

Citește și: UPDATE. Klaus Iohannis participă la Summitul NATO de la Bruxelles: ”Pentru România este foarte importantă atenţia care va fi acordată zonei Mării Negre”

 
 

Urmărește-ne pe Google News