Scandalul a avut loc în weekend, după ce Alina Gorghiu a acuzat „informații eronate” lansate în spațiul public de PSD referitoare la creșterea pensiilor.
„Problema pensiilor trebuie rezolvată rapid. Mi-aș dori să văd mobilizare din partea tuturor partidelor, dar mi-ar dori și o comunicare onestă către români, fără fente oratorice. Am văzut zilele trecute din partea PSD niște informații eronate în spațiul public pe tema pensiilor, probabil echipa de comunicare a lui Marcel Ciolacu a greșit discursul, pe fondul oboselii”, a transmis președinta Senatului, vineri, 28 octombrie, la Hunedoara.
Și a continuat: „Pe 1 septembrie 2020, cu premier liberal, punctul de pensie a crescut cu 14%, cea mai mare creștere din Europa. Iar pe data de 1 ianuarie 2022, tot cu un premier liberal, punctul de pensie a crescut cu 10%”.
„Că le place unora istoria recentă, că nu le place, nu trebuie să recunoască nimeni meritele unui guvern liberal sau ale unui premier liberal, însă adevărul trebuie spus”, a adăugat al doilea om în stat.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Marcel Ciolacu, copreședinte al coaliției de guvernare, afirmase că „mă bucur că şi PNL-iştilor le curge prin vene sânge PSD-ist”, susținând că partidul condus de premierul Nicolae Ciucă a acceptat acum creșterea pensiilor propusă de social-democrați.
Sâmbătă, 29 octombrie, liderul social-democrat i-a dat replica Alinei Gorghiu.
„Mai aveţi şi vreuna a lui Rareş Bogdan? Că stăm aici vreo jumătate de oră. Nu mă interesează ce spune. Nu comentez. Eu comentez ce spun eu. Dacă nu am fost explicit, pot să comentez. Ce vreau să spun foarte clar este că, dacă nu era PSD la guvernare, nu se majora nicio pensie şi doamna Gorghiu ştie acest lucru”, a spus al treilea om în stat, într-o conferință de presă la Bacău.