„Fiecare om face ce vrea în intimitate, inclusiv oamenii politici, însă dosare penale pentru infracţiunea de viol şi acte sexuale cu minori sunt ceva ce greu îţi imaginezi legat de un parlamentar. Este o infracţiune oribilă. A fi parlamentar presupune în primul rând să reprezinţi un model pentru cetăţeni. Nu este cazul deputatului Bălăşoiu”, scrie în petiţia online lansată de Alina Gorghiu.
Liberala a precizat că un membru al Parlamentului nu are voie să fie implicat într-un dosar de viol.
„O astfel de acuzaţie nu poate să planeze asupra unui demnitar public. La asemenea acuzaţie, aştepţi decizia procurorilor din afara Parlamentului, nu de pe băncile Camerei Deputaţilor. În calitate de preşedinte al Senatului României, cer demisia imediată din Parlamentul României a deputatului Aurel Bălăşoiu!”, a adăugat Gorghiu.
Ea a precizat într-o declarație de presă la Parlament că gestul parlamentarului Aurel Bălășoiu de a-și lua concediu de la Parlament în această perioadă este o reacție cinică.
Este absolut revoltător că acest coleg nu doreşte să-şi lămurească toate aceste acuzaţii din afara Parlamentului şi insistă să rămână în Parlament, ba chiar în mod cinic a făcut o solicitare de concediu de odihnă la conducerea Camerei Deputaţilor pentru a evita probabil confruntarea cu presa, cu colegii.
Alina Gorghiu, președinta Senatului:
„În calitate de președinte al Senatului României, cer demisia imediată din Parlamentul României a deputatului Aurel Bălășoiu”, a mai spus aceasta.
Petiţia online, intitulată „Deputatul Aurel Bălăşoiu trebuie să plece imediat din Parlamentul României”, a strâns până miercuri după-amiază, 5 octombrie, la momentul publicării știrii, peste 400 de semnături.
Deputatul Aurel Bălășoiu, vizat de două dosare penale
Pe 1 octombrie, PSD l-a exclus și i-a cerut să demisioneze și din Parlament, fără să precizeze motivul. În caz contrar, partidul condus de Marcel Ciolacu, cel care este și președintele Camerei Deputaților, a anunțat că va cere ridicarea imunității parlamentare, pentru că social-democrații „nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine”.
Abia după anunţul PSD au fost publicate în presă fotografii în care deputatul, aflat la primul mandat, ar apărea în ipostaze intime alături de un tânăr. Aurel Bălășoiu a negat însă că el apare în imaginile postate de gândul.ro și a precizat că nu îşi va da demisia din funcția de parlamentar.
Marți dimineață, 4 octombrie, Libertatea a scris că deputatul exclus din PSD după scandalul sexual și-a luat concediu de la Parlament „din motive personale”.
Parchetul General a anunțat marți seară că Aurel Bălășoiu este vizat în două dosare penale, unul pentru act sexual cu minor, în care procurorii s-au sesizat din oficiu, și al doilea pentru viol, deschis ca urmare a unei plângeri.
Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul Aurel Bălășoiu, în vârstă de 62 de ani, este căsătorit și absolvent al Facultății de Drept din București, dar și al Facultății de Teologie din Universitatea din Pitești. Din 2004 și până în decembrie 2020, când a devenit deputat, a fost primar în comuna Rociu din județul Argeș.