„Soluția pe termen mediu și lung e în societate, nu la stat. O grevă e un instrument puternic. Dar la momentul nepotrivit și cu o agendă parțială nu se va rezolva mare lucru. Se va ajunge în instanță”, afirmă Alina Mungiu-Pippidi, într-un text publicat luni, 29 mai, pe site-ul România Curată și intitulat „Ce lipsește grevei profesorilor”.
Dacă nu a mers consultarea României educate să facem alta, în care să agreăm în cât timp se poate atribui un buget adecvat educației din PIB, dar și care e educația adecvată care să merite banii și da, pentru aceea să facem grevă dacă nu putem face un pact cu partidele de guvernare pentru un calendar pe termen mediu și lung. De exemplu, să nu pornim școala în septembrie. Vara ajunge pentru un document comun. Pentru că interesul profesorilor și interesul general trebuie puse de acord.
Alina Mungiu-Pippidi:
Cercetătoarea menționează că este „integral de acord” cu toate argumentele conform cărora profesorii sunt prost plătiți în învățământul preuniversitar românesc. „Am scris eu însumi adesea cât îi admir pe profesorii și învățătorii din România, atunci când întâlnesc în universități de top din lume tineri din Focșani, Buftea sau Sibiu care au ajuns acolo (adesea prima generație de intelectuali din familia lor) datorită unei școli meritocratice, rezultatul unui hibrid de egalitarism comunism (ce a mai rămas) și republicanism francez (vechea noastră tradiție)”, notează ea.
Profesoara mai afirmă că în urmă cu o lună a atras atenția că din legea educației „mare lucru nu va ieși pentru că grupurile de interese au creat un echilibru suboptimal” și că „dacă societatea nu poate agrea o lege bună, măcar să o treacă pe asta pentru a lua banii din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, n.r.), pentru că erau singurii care promiteau să acopere găurile de investiții – sunt bani serioși în PNRR condiționați de legea educației”.
„Am spus însă, la fel de răspicat, că pe cât este de rațional să treacă repede legea ca să se ia banii din PNRR, a aloca bani o singură dată nu e o soluție, trebuie măcar un plan să ai cum să bugetezi pe viitor educația la nivel european în fiecare an sau la fiecare buget multianual. Dar am adăugat că dacă măcar facem din PNRR-ul ăsta toate canalizările care lipsesc e mare lucru pentru noi”, amintește ea.
„Mi se pare însă că tot ce va realiza greva profesorilor este că nu vom mai face nici măcar canalizările”, consideră Mungiu-Pippidi, precizând că din acest motiv are „sentimente împărțite față de greva” profesorilor.
Aceasta mai scrie că solidaritatea este dezirabilă dacă scopurile sunt cele optimale din punct de vedere al bunăstării sociale și că greva este oportună doar în cazul în care fereastra de oportunitate e bine aleasă.
„Orice acțiune publică poate să aibă consecințe nedorite, dar când consecințele nedorite sunt certe, iar beneficiile sunt incerte, te alegi cu mai mult rău decât bine. Și m-aș simți mai aproape față de sindicatele din educație dacă solidarizau lumea și pentru o școală seculară (biserica nu se infiltra așa de mult în școala publică dacă întâlnea rezistența care se cuvine de la sindicate), și pentru un bacalaureat generalist (Câmpeanu a încercat ceva, dar de vara trecută, grupurile de interese, în cap cu meditatorii la română, strică și lucrurile bune din proiect), și pentru o separație mai bună public-privat (conflictul de interese la examenele de admitere în licee sau facultăți fiind foarte răspândit și nimănui nu îi pasă). Dar aceste scopuri de bunăstare generală nu sunt pe lista greviștilor. Dacă ar fi, mâine aș veni acasă să mă alătur lor”, explică profesoara.
Mungiu-Pippidi subliniază însă că sentimentele ei „nu sunt împărțite față de guvernanți, care sunt integral de vină”.
„Cum e cu putință ca la finele unui ciclu de consultare de mai mulți ani menit a întruni un consens să te alegi cu o grevă generală? Este, desigur, un eșec masiv pentru Klaus Iohannis – nu insist pe asta, că are cine să-l critice pe KI, care nu învață din critici, e inferior și lui Iliescu, și lui Băsescu din acest punct de vedere. Așa e statul cu epoleți: inflexibil. Cine controlează totul nu crede în opinie publică, și așa ajungem ca o armată de servicii secrete să nu poată prezice că la finele unei consultări publice, după ani de zile în care au existat canale pentru feedback, profesorii fac direct grevă generală. E tentant și mai ușor să spui că Putin e în spatele lor decât să admiți că din consultare a lipsit ce îi interesa pe ei mai mult – salariul – și că nu ai habar ce supărați sunt”, mai scrie Mungiu-Pipiddi.
Puteți citi aici opinia integrală, semnată de Alina Mungiu-Pippidi, pentru „România Curată”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Firmy193 • 30.05.2023, 08:13
Joker aduce haosul în filmul The Dark Knight. Spunea că nu are niciun plan. Că oamenilor li se rupe sufletul foarte ușor și că au nevoie de un little push când ceva îi supără/nemulțumește ca să facă ceva (rău). Spunea că e agentul anarhiei. Păi asta se întâmplă zilele astea. Răufăcătorii lui nu voiau decât bani și atât, iar el le spunea ,,doar ce vă interesează sunt banii (el dând foc la un morman de bani). Orașul ăsta merită un răufăcător mai bun, de clasă. Nu e despre bani, e despre a transmite un mesaj (de destabilizare)’’. Asta se petrece și acum la noi, profesorii fiind acum acei mici răufăcători, adică jucând deja în filmul lui Joker de destabilizare. Și da, nici profesorii nu par să aibă un plan de a obține ce doresc, nici liderii de sindicate.
Firmy193 • 30.05.2023, 08:12
Greva din acest moment își pierde din ce în ce mai mult justificările. Cei care aleg să predea în învățământ doar pentru bani, mai bine ar face orice altceva. Învățământul este un domeniu în care trebuie să fii conștient încă de la început că oferi mai mult decât poți să primești.
Mazavalt • 30.05.2023, 01:21
Iauzi NA. Iar face lumea cum zic eu. Ba incep sa cred ca eu conduc lumea din umbra, prin ce comentez ;)))
Gandalf_the_Grey • 30.05.2023, 07:57
Mazavalt • 30.05.2023, 01:21
Iauzi NA. Iar face lumea cum zic eu. Ba incep sa cred ca eu conduc lumea din umbra, prin ce comentez ;)))
Uăăăi, și la carte te bagi, agramatule? Ce ți-a spus Domnul Președinte, ROMÂNA NU E PRIETENA TA, deci ciocu' mic cu educația, da? Revezi citatul din Creangă, Ion - ROMÂN, nu trol bolșevic, ca voi. Auzi, conduce lumea (în stare de ebrietate, fără permis și cu numere false de înmatriculare), vise bolșevice, hahahahaha!