Dacă ai ratat alinierea planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, de la începutul acestui an, vei mai avea ocazia să fii martorul unui eveniment similar, ce se va desfăşura pe parcursul lunii august. Aceleaşi cinci planete vor fi vizibile după apusul Soarelui şi nu înainte de răsărit, cum s-a întâmplat în cazul fenomenului precedent.

Conform cercetătorului Dr. Alan Duffy (Universitatea Swinburne din Melbourne, Australia), alinierea planetelor va putea fi cel mai bine văzută în data de 21 august.

Fenomenul astronomic va putea fi observat cu cea mai mare claritate după apusul Soarelui, moment în care Mercur şi Venus se vor afla la cea mai mică distanţă faţă de astrul solar. De exemplu, Venus va fi poziţionat, la un moment dat, la un unghi de numai 10 grade faţă de Soare.

Venus şi Jupiter vor fi cel mai uşor de văzut cu ochiul liber, dat fiind faptul că sunt unele dintre cele mai mari obiecte cosmice din Sistemul Solar. Mercur, Marte şi Saturn vor putea fi, de asemenea, reperate pe cer, însă ele vor fi mai puţin vizibile.

Alinierea lui Mercur, Venus, Jupiter, Marte şi Saturn va putea fi observată din orice loc de pe Terra, iar dacă vei rata şi acest eveniment, vei mai avea ocazia să fii martorul unuia similar, ce se va produce în octombrie 2018.

Urmărește-ne pe Google News