Surse judiciare au declarat anterior că procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui George Bălan, membru al CSM, fost vicepreşedinte al Consiliului, şi a consilierului acestuia, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general în perioada mandatului lui Ilie Botoş. Bălan şi Marcel Sâmpetru şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României.
Primele reacţii ale lui Ponta au venit pe Twitter, unde premierul a spus, în engleză, că nu vrea să aibă nimic de-a face cu alegerea conducerii DNA a şi a Procurorului General, iar pe Facebook a scris  că urmează o nouă zi de manipulări şi minciuni şi că nu se poate coabita cu Traian Băsescu.
Premierul a declarat de mai multe ori în ultima perioadă că procurorul general al României şi şeful DNA trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii, fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării.

UPDATE

„România liberă” publică, în ediţia sa online,  transcrierea unei convorbiri telefonice dintre procurorul Bălan, învinuit de trafic de influenţă, şi premierul Victor Pontat. Practic, premierul a „picat pe tehnică” (procurorul Bălan era interceptat din februarie şi, la un moment dat, a vorbit la telefon cu Ponta, căruia i-a solicitat o întâlnire). Iată discuţia:
„George Bălan: Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?
Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?”
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI