Legea vizează completarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă.

„Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, prevede actul normativ.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL.

Actul normativ fusese respins de Senat, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat în calitate de for decizional.

„Am reuşit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocaţiile copiilor vor creşte anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocaţiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei. Din 2020, anual, alocaţiile vor creşte pentru a acoperi inflaţia şi pentru a le asigura copiilor o alocaţie cât mai decentă”, a scris, pe Facebook, deputatul PNL Robert Sighiartău, iniţiatorul legii.

Începând cu luna mai, a intrat în vigoare majorarea alocaţiilor. Astfel alocaţiile au la 300 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani şi de 300 de lei, pentru cei cu probleme de handicap.

Urmărește-ne pe Google News