„Colegii mei din coaliţie au fost acolo când am aprobat bugetul pe anul acesta. Am discutat despre o singură creştere a alocaţiilor, la începutul anului. Care va fi dinamica, va fi prin amendamente în Parlament, dacă nu le fac la timp, atunci va trebui o ordonanţă de urgenţă prin care să prorogăm. Nu de alta, dar nu vom avea în buget și atunci vom avea o problemă bugetară”, a spus premierul după ședința de guvern de joi.
La 30 decembrie 2020, Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG 123/2020 care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis. Camera Deputaţilor va da votul final pe acest proiect de lege. Forma adoptată de Senat nu prevede o creștere de la 1 iulie.
Și președinte PNL Ludovic Orban a arătat că se opune acestei majorări, iar subiectul va fi pus pe ordinea de zi a viitoarei ședinței de coaliție.
„Cu siguranţă, chiar săptămâna asta ar fi trebuit (luată o decizie – n.r.), dar a apărut prezentarea publică a PNRR şi nu am mai ţinut şedinţa coaliţiei. Probabil, la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat, atât premierul Cîţu, cât şi eu, şi anume că susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo este OUG, este o lege de adoptare a OUG care a suferit un amendament în Senat şi, din punctul nostru de vedere, susţinem amendamentul în Senat, să nu existe creşterea de la 1 iulie”, a declarat Ludovic Orban.
Întrebat de jurnalişti dacă sunt parlamentari de la USR PLUS sau UDMR care se opun acestei variante, Orban a răspuns: „Nu comentez, să se exprime ei public”.
Felul în care se majorează alocațiile a fost stabilit prin OUG nr. 123 din 2020. Anul trecut, Parlamentul, în care PSD avea majoritate, a încercat dublarea alocațiilor, în ciuda opoziției guvernul condus pe atunci de Ludovic Orban, care arăta că nu sunt fonduri la buget.
Inițiativa PSD a fost oprită de președintele Iohannis, care nu a promulgat legea și a retrimis-o în Parlament.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea