„Vlad a fost luat de o avalanşă, oprindu-se după 10 metri în corzi, iar o eventuală continuare ar fi însemnat o capcană fatală”, scrie monitorulcj.ro, care îi citează pe cei doi alpiniști.

„Final de expediţie PumoRi 7.160m pentru Zsolt Torok şi Vlad Căpuşan! Băieţii s-au întors cu bine în tabăra de bază, după o tentativă nereuşită a vârfului şi o retragere la limita supravieţuirii. Felicitări echipei pentru curaj şi tenacitate! Sunt sigur că au dat tot ce au avut mai bun, însă vremea oribilă nu le-a permis de data asta realizarea unui vis şi a premierei mondiale pe faţa sud-estică a lui PumoRi, << fiica Everestului », una dintre cele mai fascinante piramide din Himalaya!", a postat, miercuri, pe contul său de Facebook, un prieten care ţine legătura cu cei doi alpinişti români.

Tot pe Facebook, Torok Zsolt şi Vlad Căpuşan au transmis un mesaj, prin intermediul unui alt prieten care ţine legătura cu ei.

„Au fost patru zile de luptă aspră şi continuă cu un munte care ne-a adus la limita supravieţuirii. Vânt, avalanşe, frig şi ninsoare, toate pentru obţinerea unui trofeu: faţa sudică a muntelui PumoRi. Ieri, când ar fi trebuit să încercăm vârful, am fost surprinşi de o furtună groaznică, care ne-a distrus încă de la prima oră bivuacul cu o avalanşă şi aproape ne-a îngropat cu totul: am rămas ancoraţi într-un singur friend. A început să ningă în rafale, cu vânt puternic şi cer negru. După o noapte nedormită am încercat să ieşim din perete pe creasta sudică, căutând un loc de bivuac mai sigur. Au urmat două lungimi tari, iar apoi înaintând în rampa de iesire la 6.800 metri, Vlad a fost luat de o avalanşă, oprindu-se după 10 metri în protectiile mobile (corzi). Am reuşit să regrupăm cu echipamentul rămas. Din priviri am evaluat situaţia, iar o eventuală continuare ar fi însemnat o capcană fatală. Eram deja epuizaţi. Cea mai grea decizie a fost şi cea mai înţeleaptă. Au urmat peste 900 metri de rapeluri într-un infern alb, dar suntem binecuvantaţi să fim în viaţă. Anul trecut am urcat împreună pe trei vârfuri dificile, dar abia cu această experienţă ne-am sudat ca şi echipă. Am dat tot ce-am putut, dar PumoRi ne-a respins de data aceasta. Însă ne vom întoarce, pentru că cei 7.160 metri nu se vor mai înălţa, dar noi vom creşte şi vom avea a doua şansă. Mulţumim celor de acasă care au crezut în noi!”, se arată în mesaj.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, dintre care treu au fost tot alături de Vlad Căpuşan, cu care a spus că face o echipă foarte bună.

Acum, Torok Zsolt şi Vlad Căpuşan au plecat în Himalaya pentru a urca pe unul dintre cei mai complicaţi munţi, Pumori, înalt de 7.161m, aflat la circa opt km de Everest. Cei doi intenţionau să abordeze o linie nouă, în premieră mondială.

Tot în premieră mondială, în anul 2016, Torok Zsolt a reuşit – alături de Vlad Căpuşan – să fie primii oameni care au urcat pe un vârf extrem de dificil din zonă. Fără niciun pic de sprijin dinspre tabara de bază şi fără nicio altă legatură cu lumea din exterior, Torok Zsolt şi Vlad Căpuşan au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte, înalt de 6.421 m, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România
Recomandări
Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

Ascensiunea este considerată de către oficialităţile din Nepal, o realizare istorică. Zsolt Torok si Vlad Capuşan au urcat pe vârful „Peak 5” în condiţii meteo extrem de dificile, cu temperaturi sub -30 de grade C.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 m, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinşti români la nivel mondial.

După tragedia din Munţii Retezat, când copiii Geta Dor Popescu şi Erik Gulacsi, campioni la alpinism, au murit suprinşi de o avalanşă, Torok Zsolt a scris, din Himalya, pe contul său de Facebook: „cu experienţa de 30 ani în domeniu, vă spun… accidentele se întâmplă din cauza erorii umane. Muntele nu este nici ucigaş, nu îşi ia tributul… Oamenii fac greşeli, iar pentru a demonstra asta puteţi consulta statistica poliţiei rutiere. Cu fiecare din noi se poate întâmpla asta oricând şi ce ne-a scapat pe lângă ocrotirea Divină este faptul că am avut încredere în îndoielile noaste”.

FOTO: Facebook

Citește și:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI