La sfârșitul lunii martie, alpinistul timișorean, ajuns la cea de-a douăzecea expediție internațională, a plecat spre Himalaya pentru a deschide o nouă rută pe Everest. Expediția a început la sfârșitul lui martie, odată cu trekkingul pe Valea Khumbu, în Nepal, și ar fi trebuit să se încheie la sfârșitul lui mai. Cei doi sportivi au decis însă să nu-și riște viața.
„A nins foarte mult, s-a depus un strat de jumătate de metru, apoi a fost soare puternic. S-a creat o placă de gheaţă care pluteşte pe zăpada pufoasă. Când mergeam pe ea vibra sau se crăpa. Riscul ca plăcile să se rupă şi să pornească o avalanşă era foarte mare. Dintr-o astfel de avalanşă nu ai nicio şansă să scapi. Am hotărât să renunţăm anul acesta, cu regret pentru toată munca pe traseul pe care l-am echipat, având entuziasmul de la început”, a explicat Horia Colibășanu.
Horia şi Peter, un alpinist slovac, au urcat anul acesta până la altitudinea de aproximativ 7.500 de metri şi aşteptau condiţii de vreme bună şi condiţii de zăpadă pentru a putea continua ascensiunea. Aveau nevoie de aproximativ patru zile fără furtuni, vânt puternic şi ninsoare la înălţime, dar şi de un strat de zăpadă stabil pe care să se poată avansa.
Proiectul de anul acesta presupunea expunerea la mare altitudine, peste 8.000 de metri, pe un traseu dificil, care poate fi parcurs în patru-cinci zile.
Anul acesta, a avut loc cea de-a 20- a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 15- a în Himalaya.
Horia Colibășanu este considerat ca cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.
Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României, Klaus Iohannis, care i-a acordat lui Horia Colibășanu, în iunie 2017, cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele: Ordinului Național “Steaua României”, în grad de Cavaler.
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe Munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).
Horia Colibășanu a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008, când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa, a fost un moment de cotitură pentru Horia. Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.
Citește și: Liviu Dragnea, pentru Reuters: România va menţine o politică de relaxare fiscală până în 2020
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro