Podiumul din faţa altarului a fost extins şi va fi acoperit, construindu-se o structură de lemn stratificat, cu înălţimea unui bloc cu trei etaje. Joi, muncitorii au început acoperirea structurii cu o copertină, însă misiunea lor a fost îngreunată din cauza vântului puternic care bătea în zonă.
Șeful echipei de muncitori a explicat că prelata are 380 de metri pătrați și 330 de kilograme.
„Încercăm să punem copertina, dacă ne lasă vremea, pentru că e un timp foarte rău, suflă vântul şi pare că vine ploaia. Sperăm să terminăm astăzi, dacă nu vom continua şi mâine. Suntem aici cu toată echipa şi sperăm să ne ajute şi Dumnezeu. Este o onoare pentru noi, pentru toată echipa noastră şi vom lucra ca totul să fie gata la timp”, a spus Eros Laszlo, șeful echipei de muncitori care lucrează la acoperirea zonei extinse a altarului, conform Agerpres.
La fața locului au fost prezenți și mai mulți preoți care sunt implicați în organizarea vizitei Papei Francisc la Șumuleu Ciuc. Aceștia a studiat cu atenție podiumul, precum și locul unde peste câteva zile va fi adus mobilierul ce va fi amplasat în altar.
„Avem emoţii, pentru că vrem să ajutăm enoriaşii noştri ca întâlnirea cu Sfântul Părinte să fie binecuvântată şi plină de har, ca să-i întărească pe toţi cei care vin aici. Asta ne dorim mult şi la asta lucrăm”, a spus preotul Laszlo Attila, din Odorheiu Secuiesc, pentru sursa citată.
De asemenea, părintele Ilyes Zsolt, care coordonează realizarea veşmintelor liturgice pentru episcopii şi preoţii prezenţi la Şumuleu- Ciuc pe 1 iunie, a spus că tensiunea e din ce în ce mai mare pe măsură ce se apropie ziua vizitei Suveranului Pontif.
Renovarea și extinderea altarului de la Șumuleu Ciuc au început în luna aprilie, după ce planurile au fost aprobate inclusiv de Vatican. Lucrările au implicat repararea tencuielii din incinta altarului și a podiumului, extinderea acestuia, precum și repararea acoperișului. De asemenea, a fost reparată şi crucea apostolică de deasupra altarului care se degradase.
Altarul în aer liber din şaua muntelui Şumuleu a fost ridicat în anul 1996. Construcţia a fost parţial renovată în 2015-2016. Atunci s-a realizat drenajul, izolarea acesteia şi s-a reabilitat acoperişul.
De la acest altar, în fiecare an, se oficiază liturghia de Rusaliile Catolice, cu prilejul marelui pelerinaj care are loc în cinstea Fecioarei Maria.
Între 31 mai şi 2 iunie, Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România şi se va afla în oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.
La Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va veni în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie, de la altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu.
Peste 100.000 de oameni s-au înregistrat pe Internet pentru a participa la acest eveniment.
sursă foto: Gábos Albin /szekelyhon.ro
Citește și: