Distribuirea echipamentelor de protecție se va face cu mașini ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Echipamentele vor fi alocate personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat, vineri, Ministerul Apărării.
Alte 45 de tone de echipament medical au ajuns joi în România, de la Seul, tot cu o aeronavă C-17 Globemaster III.
Pentru transportul echipamentului medical, Ministerul
Apărării Naționale a solicitat Unității Multinaționale de Transport Strategic
care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria desfășurarea unor misiuni
aeriene de urgență.
Echipamentele au fost achiziționate de statul român prin
Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații
de Urgență.
România are 1.292 de cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit ultimelor date anunțate vineri, la ora 13.00.
Vineri 27 martie
au fost anunțate cele mai multe cazuri de coronavirus confirmate în 24 de ore:
263 de cazuri de coronavirus, de joi 26 martie, ora 13.00, până vineri 27
martie, la ora 13.00.
De la declanșarea epidemiei, 26 de oameni au murit. Alte 24 de persoane sunt în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă.