Pe lângă românii îmbarcaţi pe fregata HMS Cumberland, alţi 26 de conaţionali evacuaţi din Libia au fost îmbarcaţi şi urmează a fi transportaţi pe ruta Malta-Budapesta, prin intermediul unui avion pus la dispoziţie de Ungaria.
De asemenea, 27 de români a fost îmbarcaţi, duminică, din portul libian Ras Lanuf, la bordul unui feribot aparţinând Federaţiei Ruse. Conform MAE, consulul României, aflat pe aeroportul din Tripoli, a coordonat operaţiunea de îmbarcare a 11 britanici, un român, 2 bulgari şi 3 americani într-un avion cu destinaţia La Valetta, Malta.
În prezent, numărul cetăţenilor români evacuaţi din Libia este de aproximativ 334.