UPDATE. „La fabrica din Găeşti s-au confirmat 66 de cazuri de Covid-19, în urma unei proceduri de testare iniţiată de compania Arctic, după primul caz raportat pe data de 7 mai. Arctic a luat decizia de a închide fabrica, cu efect imediat”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.
Conform sursei citate, toţi angajaţii fabricii din Găeşti vor intra în şomaj tehnic pe toată perioada în care liniile de producţie rămân închise, iar diferenţa până la salariul net corespunzător fiecărei poziţii va fi acoperită de angajator. Liniile de lăzi frigorifice vor reîncepe producţia pe data de 2 iunie, iar liniile de frigidere pe data de 25 mai, între timp fabrica urmând să treacă printr-un program intens de dezinfecţie.
Arctic mai anunţă că toţi cei confirmaţi pozitiv sunt asimptomatici şi sunt spitalizaţi, starea lor fiind monitorizată de autorităţile medicale locale. Angajaţii care au intrat în contact cu persoanele afectate au fost informaţi şi sunt în prezent în autoizolare, pentru a reduce răspândirea virusului.
„Am iniţiat proactiv testarea ca o măsură suplimentară de siguranţă la cele deja existente în toate facilităţile noastre. Punem în aplicare o serie de măsuri stricte şi proactive, aşa cum rezultă şi din inspecţiile sanitare întreprinse şi lucrăm în strânsă cooperare cu autorităţile sanitare locale şi centrale, pentru a preveni răspândirea virusului şi a proteja sănătatea angajaţilor noştri. Rămânem aproape şi oferim tot sprijinul nostru tuturor celor afectaţi şi familiilor lor”, a declarat Murat Buyukerk, Chief Executive Officer Arctic, potrivit comunicatului de presă.
Compania are aproximativ 4.000 de angajaţi în România.
„Potrivit ultimelor rezultate transmise instituţiei noastre astăzi, 16 mai 2020, alţi 31 de salariaţi din hala secundară, liniile 3 şi 4 ale SC Arctic SA Găeşti, au fost depistaţi pozitiv COVID-19, toţi fiind la acest moment asimptomatici. De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66”, precizează DSP Dâmboviţa, conform Agerpres.
Conducerea Arctic a hotărât testarea profilactică a angajaţilor, după ce DSP Dâmboviţa a identificat două cazuri în datele de 7 şi 9 mai. Un alt pacient simptomatic, angajat al Arctic, a fost depistat cu noul coronavirus în această săptămână şi este internat.
Cei depistaţi pozitiv vor fi aduşi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, urmând ca medicul specialist să dispună internarea lor în cadrul secţiilor suport COVID -19.
Directorul DSP Dâmboviţa, Sorin Stoica, a declarat că, din informaţiile sale, Arctic Găeşti va testa în total 400 de salariaţi.
DSP Dâmboviţa a dispus în urma anchetei epidemiologice izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi şi a membrilor de familie pentru o perioadă de 14 zile de la ultimul contact infectant.
De asemenea, s-a decis întreruperea activităţii în hala secundară, pentru ambele schimburi ale liniilor 3 şi 4, aproximativ 500 persoane, timp de două săptămâni.
DSP Dâmboviţa mai precizează că se va supraveghea starea de sănătate a salariaţilor din hala principală şi se intensifică măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, prin utilizarea de măşti faciale, mănuşi şi alte componente ale echipamentului de protecţie personală, limitarea contactului interuman, respectarea regulilor de igienă individuală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro