Lotul 4 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda trebuia deschis circulației în decembrie 2017, împreună cu lotul 3. Promisiunile autorităților au fost date peste cap din cauza unei alunecări de teren, informează monitorulcj.ro.

„Lotul 4 din Autostrada A10 Sebeş-Turda, între nod Turda şi nod Decea, construit de Porr, este aproape de finalizare. Din păcate, pe lot a apărut o alunecare urâtă care a angrenat nu doar taluzul unui debleu, ci şi aliniamentul autostrăzii”, au precizat reprezentanții Asociaţiei Pro Infrastructura.

În pofida problemelor apărute pe șantierul autostăzii, constructorul susține că ar putea finaliza în termen lucrările.

„În ciuda acestei alunecări serioase şi a volumului mare de muncă rămas de executat în zona Lacului Stejeriş, constructorul îşi asumă în continuare data de 30 noiembrie 2017 pentru finalizarea lucrărilor cel puţin la un nivel care să permită deschiderea traficului fără restricţii, în deplină siguranţă. În zona alunecării trebuie executat un zid de sprijin care să stabilizeze versantul. Forezele vor fi mutate de la Stejeriş în acest punct şi se va lucra probabil în acelaşi ritm accelerat: 3 coloane forate pe zi pentru fiecare foreză, deci 9 coloane pe zi”, mai scria API.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Surse din rândul CNAIR susțin că inaugurarea acestui tronson de drum în decembrie 2017 este pusă sub semnul întrebării din cauza alunecării de teren.

„Este o falie care s-a desprins dintr-un deal. Autostrada trece printr-un deal și acolo o parte din deal s-a fisurat, dar este departe de autostradă. S-a discutat cu constructorul care trebuie să vină cu soluția pentru a stabiliza solul”, au precizat, pentru Libertatea, surse din CNAIR.

Alunecări de teren au avut loc și pe lotul 3 al autostrăzii Orășie-Sibiu, între Săliște și Cunța. Traficul pe acest tronson al autostrăzii a fost reluat în octombrie 2016, la mai bine de un an de la închiderea tronsonului care a fost refăcut din cauza apariției unor fisuri. Pe tronson nu s-a circulat aproape un an și jumătate.

Reprezentanţii CNAIR au explicat că alunecarea s-a echilibrat momentan, cu mult în amonte față de autostradă. Mai mult, cedările terenului erau vizibilie și înainte de rezilierea contractului cu firma Salini Impregilo, care a construit tronsonul de autostradă.

sursă foto: monitorulcj.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News