Alunecarea de teren a avut loc pe strada Islazului din Sibiu. Pământul s-a surpat pe o distanță de 50 de metri și a rupt nu numai zidul de susținere, ci și gardul casei de vizavi. O mașină parcată în curte a fost avariată de gardul care s-a prăbușit peste ea.
Alunecarea de teren de Sibiu, la un pas de a pune în pericol viața copiilor
Mai mulți copii au scăpat cu viață, după ce s-au jucat în zonă, cu câteva minute înainte de a se produce alunecarea de teren. Scena a fost suprinsă de camerele de supraveghere, informează Turnul Sfatului.
Proprietarul unei case, aflate în apropierea zonei în care pământul a luat-o la vale, spune că a făcut numeroase reclamații la adresa dezvoltatorului imobilitar. Bărbatul susține că imobilul său a fost inundat de mai multe ori de când constructorul a început lucrările.
„Nu e prima dată. M-au inundat, mi-au distrus parchetul, mobila de bucătărie. Am făcut reclamații, dar nimic. Cei de aici mi-au spus că vin să ne înțelegem amiabil, nu a venit nimeni de 7 luni. Acum gardul a căzut peste mașina mea, peste buldozer, acum nu mai am nici cu ce să lucrez”, spune sibianul, pentru Ora de Sibiu.
Nereguli descoperite în urma alunecării de teren din Sibiu
Sibianul susține că gardul, care i-a distrus mașina, a fost ridicat fără autorizație de construcție. De altfel, dezvoltatorul imobiliar a fost amendat de mai multe ori din această cauză. Acest fapt a fost confirmat și de șeful Poliției Locale Sibiu, prezent la fața locului.
Constructorul, care a ridicat cele patru blocuri, susține că alunecarea de teren nu a afectat clădirile. În urma unei evaluări preliminare, nu există crăpături sau fisuri în pereți. Cu toate acestea, dezvoltatorul imobiliar a decis ca locatarii blocului să fie relocați până la ce va fi consolidat zidul care a luat-o la vale.
sursă foto: Ora de Sibiu