15 familii din Bărbulețu sunt izolate de restul comunei din cauza alunecării de teren, notează reporterpenet.ro. Sătenii se tem de ce este mai rău. Oricând, oamenii bătrâni și bolnavi pot avea nevoie de Ambulanță sau de pompieri, însă autospecialele nu pot ajunge la ei, după ce pământul s-a prăvălit peste drum.
„A plouat mult prea mult în ultimele zile, să ne ierte Dumnezeu, dar am rămas izolați acum. A fugit un mal de pământ și ne-a blocat accesul. Abia mai putem să trecem cu piciorul pe acolo, nu mai vorbim de căruță au mașină”, spun bătrânii locului.
Izolați de lume, după alunecările de teren în Dâmbovița
În aceste condiții, localnicii spun că vor sări în ajutorul vecinilor care au nevoie de ajutor, până la sosirea salvatorilor.
„Ne temem de ce este mai rău. În urmă cu două zile, un bătrân a avut nevoie de Ambulanță, dar mașina nu a putut urca aici. L-am dus eu în cârcă până jos la drumul pricipal și de acolo l-a preluat mașina. Este foarte rău de noi. Autoritățile trebuie să intervină de urgență la noi pentru că suntem izolați. Dacă mai plouă o să plece tot dealul la vale”, ne-a spus Silviu Bucurică.
Administrația locală va încerca, după stabilizarea zonei, să degajeze cu utilajele acea alunecare de teren.
sursă foto: reporterpenet.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro