Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a anunțat, luni, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență că județul este unul dintre cele mai afectate din țară, unde inundațiile și alunecările de teren au făcut prăpăd. Ichim a mai afirmat că pagubele totale se ridică la peste 80 de milioane de lei, dintre care 51,101 milioane de lei din cauza alunecărilor de teren şi 29,192 milioane de lei din cauza inundaţiilor.
În total, 19 comune sunt afectate de inundații și alunecări de teren cum nu au mai fost vreodată în județ, iar pentru remedierea acestora este nevoie de o sumă uriașă de bani.
„Sunt pagube foarte mari, nu am crezut că pot să constat așa ceva, mai ales că nu au fost cantități de precipitații foarte mari. Au fost afectate drumuri, locuințe și sunt sate izolate. Buzău este unul din cele mai grav afectate județe și am făcut evaluări pentru a face o propunere de hotărâre de Guvern. Sunt drumuri frânte, sunt poduri afectate, drumuri realizate cu fonduri europene și multe altele. Totodată AJPIS a făcut anchete sociale în 40 de cazuri și în 14 cazuri vor fi acordate și ajutoare sociale”, a declarat prefectul Carmen Ichim.
Cea mai afectată de alunecări de teren este comuna Lopătari, urmată de Chiliile, Bozioru, Valea Salciei, Merei, Murgești, Odăile, Pardoși, Pănătău, Sărulești, Cănești, Bisoca, Racovițeni, Colți, Beceni, Berca, Cozieni, Scorțoasa și Pietroasele.
Afectat este și DN 10 Buzău – Brașov, tronson pe care s-au înregistrat nu mai puțin de 25 de alunecări de teren, care dacă vor înainta nu este exclusă închiderea șoselei naționale.
Potrivit prefectului Carmen Ichim, sunt izolate, din punct de vedere rutier, peste 1.800 de persoane localităţile Lopătari, Odăile şi Tisău. De asemenea, sunt izolate peste 1.500 de persoane din satele Terca, Ploştina şi Luncile, comuna Lopătari, peste 200 de persoane din satele Gorâni, Valea Ştefanului şi Corneanu, comuna Odăile, şi câteva zeci de persoane din satul Valea Tisăului, comuna Tisău.
Citește și: Ștefan Bănică Jr. a ajuns la Spitalul Floreasca. Medicii au făcut primele declarații despre starea de sănătate a artistului
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro