Recruții ruși au fost mințiți sau constrânși pentru a lupta în Ucraina, nu le sunt asigurate hrana, apa și îngrijirile medicale necesare, iar familiile nu primesc informații despre soarta lor. Aceste lucruri reies din plângerile intrate în posesia jurnaliștilor de la site-ul independent rus The Insider, a căror autenticitate a fost confirmată și de grupul de jurnaliști de investigație Bellingcat

Din sutele de apeluri adresate procuraturii ruse reiese că, în ciuda instrucțiunilor președintelui Vladimir Putin, noi recruți – majoritatea de până în 25 de ani – sunt folosiți în masă pe câmpul de luptă. 

„Fiului meu i s-a spus că el și alți recruți au fost selectați pentru o operațiune militară specială. Au fost supuși la presiuni emoționale, îndemnați să apere Patria și să ajute soldații din punctele fierbinți”, a scris mama unui tânăr de 23 de ani. 

La obiecția că din decretul președintelui Vladimir Putin rezultă că recruții nu pot fi trimiși la o operațiune militară specială, li s-a răspuns: „Uitați-vă mai mult la televizor”. Au adăugat că vor fi trimiși oricum, chiar dacă nu au semnat contractul.

Mama unui recrut:

Mințit că va ajunge în orchestra militară

Mama unui recrut în vârstă de 20 de ani susține că acesta a fost trimis în Ucraina fără a fi informat și fără a semna un contract. „Îi trimitem noi bani pentru pâine și mâncare. În timpul unei călătorii cu trenul pentru un presupus exercițiu, li s-au dat rații de pâine uscată, o porție pentru doi oameni, apă nu au primit, și-au cumpărat singuri. Au fost nevoiți să doarmă și pe jos, în zăpadă. Înțeleg că asta e viața în armată, dar chiar trebuie ca soldații să fie tratați ca niște câini? Vă rog respectuos să analizați plângerea mea și să luați măsuri. Copiii noștri nu sunt animale! Unde este justiția? Vă rog să ne ajutați!”.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Bunicul unui rus în vârstă de 23 de ani povestește cum nepotul lui, absolvent de Conservator, a fost păcălit să-și dea acordul pentru a fi trimis pe câmpul de luptă. „La începutul lunii februarie, i s-a propus să semneze un contract, dar nu cel pe care îl aștepta – de a se alătura orchestrei militare -, ci ca pușcaș. L-au mințit că va fi transferat la orchestră în două săptămâni, dar înainte de asta, trebuia să participe la câteva exerciții. Ultima dată când am vorbit cu el a fost pe 23 februarie, a doua zi a început operațiunea specială. Pe 6 martie, am fost anunțat că nepotul meu «își face datoria militară». Nu știu nimic de soarta lui”.

Bătuți de comandanți 

Multe dintre rude susțin că, deși recruții nu și-au dat acordul să participe la războiul din Ucraina, contractele au fost semnate în numele lor. Există și plângeri conform cărora tinerii care au refuzat au fost bătuți de comandanții unităților militare. 

„Nepotul prietenei mele s-a întors rănit și a povestit cum el și alți camarazi au fost bătuți de comandanți, care i-a obligat să semneze contractele. Vă cer să accelerați anchetele, să-i identificați pe cei care au trimis în mod fraudulos recruți la moarte sigură și să-i judecați pe toți, indiferent de rang și poziție”.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

„Sunt în depresie”

Unele plângeri ajunse la procuratură sunt semnate chiar de militari, care solicită să fie retrași din rândurile Forțelor Armate ale Federației. 

„La 15 ianuarie, mi s-a spus că voi fi trimis în Siria pentru exerciții. În realitate, am fost trimis în mod fraudulos în Ucraina, fără a fi întrebat dacă doresc sau nu să iau parte la operațiunea militară specială. Încă din primele zile, brigada mea s-a aflat pe linia frontului, într-o poziție de tragere. În bătălii, mi-am pierdut toți camarazii apropiați. Mă aflu într-o stare psihologică depresivă. Am 21 de ani și îmi doresc foarte mult să TRĂIESC. Comandantul meu refuză să-mi accepte retragerea. Ce ar trebui să fac în această situație?”

Deși nu este sub contract, logodnicul meu a fost dus în Ucraina. Mi l-au luat chiar de la Starea Civilă, în ziua în care trebuia să ne căsătorim. I s-a spus că, dacă va încerca să plece, i se vor aduce tot felul de acuzații.

Logodnica unui recrut rus:

Trimiși la luptă, deși sunt răniți

Soția unui soldat a făcut plângere după ce acesta a fost rănit în luptă, însă comandanții nu-i permit să se trateze. „I se spune: «Sunt mulți ca tine. Brațele și picioarele sunt intacte, poți continua să lupți». A suferit o comoție cerebrală, are pierderi de memorie, dureri de coloană, dar nu este examinat, i se dă doar un medicament”.

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Din reclamații reiese că militarii ruși sunt obligați să atace, deși nu sunt echipați corespunzător. Dacă refuză, sunt amenințați. 

„Vă rog măcar să-mi aduceți rămășițele”

Sunt și o mulțime de plângeri în care Ministerul Apărării rus este acuzat că nu oferă informații despre soldații dispăruți sau capturați și nu fac nimic pentru a repatria cadavrelor celor morți. Deseori, familiile din Rusia primesc vești despre cei dragi de la ucraineni.  

„Vărul meu, de 22 de ani, a servit ca asistent medical pe front. Și-a sunat mama plângând și i-a spus: «De ce m-ai lăsat să mă înrolez în armată?». A fost ultima convorbire. Colegii săi au anunțat-o apoi că a fost omorât și cadavrul lui a fost lăsat să zacă lângă un tanc. Mama sa a început să sune la autoritățile ruse, care au mințit-o că e în viață, dar nu poate răspunde la telefon pentru că e ocupat”.

Vă rog să mă ajutați să înțeleg de ce fiul meu a fost trimis într-o operațiune specială în Ucraina. Am aflat că a murit, iar trupul său a rămas în tanc, pe teritoriul Ucrainei. Vă rog măcar să-mi aduceți rămășițele lui, să-l îngrop omenește.

Mama unui recrut:
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

joydownson   •   28.08.2022, 20:51

In urma acestui articol ar trebui sa le plangem de mila soldatilor rusi? Daca ar fi niste oameni onesti asa cum sustin, s-ar preda armatei ucrainene, dar nu e decat o propaganda ieftina pentru adormit prostii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI