La mai bine de o lună de la turneul prezidenţial din America Latină, care a durat 9 zile, dar care a avut doar 4 zile de activităţi publice, preşedintele nu a lămurit ce a făcut în cealaltă jumătate de timp petrecută peste Ocean.

„Administraţia Prezidenţială este foarte corectă şi transparentă şi chiar preşedintele, personal, răspunde tuturor întrebărilor şi nu cred că există un temei serios pentru a ne bănui de altceva”, a explicat Klaus Iohannis, pe 1 iunie, la întrebarea ziarului Libertatea despre motivul lipsei de transparenţă faţă de cetăţeni, în contextul secretizării costurilor deplasărilor sale în străinătate.

Administrația Prezidențială a refuzat să detalieze costurile deplasărilor externe ale președintelui, afirmând că aceste informații „sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor”. Turneul în America Latină a costat aproximativ 550.000 de euro, a arătat Euronews, citând rapoartele de execuţie bugetară ale Administraţiei Prezidenţiale. 

Dar în privința structurii activităților, Palatul Cotroceni nu a răspuns. 

Turneul din America Latină: 4 zile publice din 9

Libertatea a întrebat Administraţia Prezidenţială dacă, în timpul vizitelor din America Latină, Klaus Iohannis a avut şi alte întâlniri sau vizite faţă de cele comunicate în agenda oficială. Am întrebat care a fost programul șefului statului în zilele de 20, 21, 23 şi 24 aprilie, zile care lipsesc din agenda preşedintelui, publicată pe site-ul www.presidency.ro.

În răspunsul primit de Libertatea, Administraţia Prezidenţială a transmis că „informațiile privind activitățile publice din cadrul vizitelor oficiale efectuate de președintele României în America Latină în luna aprilie 2023 sunt disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale”. Unde nu sunt detalii.

Ziarul a întrebat şi autorităţile din Chile care a fost programul preşedintelui României în vizita efectuată în statul de peste Ocean.

În timp ce Administraţia Prezidenţială din România a publicat doar activităţile lui Klaus Iohannis de sâmbătă, 22 aprilie 2023, Ministerul Relaţiilor Externe din Chile a transmis redacţiei programul complet, care se întinde pe parcursul a patru zile: vineri, sâmbătă, duminică şi luni.

Ce spun autorităţile din Chile

Ministerul Relaţiilor Externe din statul chilian a transmis ziarului data la care Klaus Iohannis a aterizat în Republica Chile, vineri, 21 aprilie, precum şi ora la care acesta s-a cazat la hotel: 18.20, ora locală. 

Extras din răspunsul Ministerului Relațiilor Externe din Chile în care se arată ora la care este întâmpinat la aeroport, ora la care se pleacă spre hotel și ora la care se cazează

De asemenea, autorităţile din statul latino-american au menţionat ora plecării preşedintelui către aeroport, ora sosirii la aeroport, precum şi ora exactă la care aeronava la bordul căreia se afla şeful statului român a decolat.

Spre deosebire de programul oficial publicat de Administraţia Prezidenţială din România, cel transmis de Ministerul Relaţiilor Externe din Chile arată, pentru ziua de sâmbătă, 22 aprilie, şi ceremoniile organizate cu prilejul vizitei lui Klaus Iohannis. Printre acestea, vizita ghidată în mai multe saloane ale palatului prezidenţial La Moneda din capitala Santiago de Chile.

După convorbirile oficiale cu preşedintele Gabriel Boric şi semnarea unei declaraţii comune în domeniul situaţiilor de urgenţă, începând cu ora locală 11.15, Klaus Iohannis și-a încheiat activitățile oficiale.

Ce a făcut de sâmbătă la prânz până luni dimineață, când a decolat către Argentina? „Activități private organizate de Ambasada României în Chile”, răspunde Ministerul de Externe din Santiago de Chile.

  • În răspunsul către Libertatea, autoritățile chiliene invocă Legea transparenței, act normativ care permite accesul oricărei persoane la informații de interes public, inclusiv din România.
Autoritățile din Chile

Libertatea a întrebat Ambasada României în Chile în ce au constat activităţile organizate cu prilejul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Santiago de Chile şi va publica răspunsul atunci când îl va primi.

Programul transmis de Administrația Prezidențială

Cum arată programul preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Chile, potrivit Administraţiei Prezidenţiale din România:

19 aprilie 2023: Vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei

22 aprilie 2023: Vizită oficială în Republica Chile

15.30 (Ora României): Primirea de către președintele Republicii Chile, Gabriel Boric

Palatul Prezidențial La Moneda, Santiago de Chile

15.50: Convorbiri tête-à-tête

16.15: Convorbiri oficiale

16.40: Semnarea memorandumului privind cooperarea în domeniul situațiilor de urgență

16.50: Declarații de presă comune susținute cu președintele Republicii Chile, Gabriel Boric

17.00: Dejun oficial

25 aprilie 2023 – Vizită oficială în Republica Argentina

Programul transmis de Ministerul Relaţiilor Externe din Chile:

(Ora statului Chile este cu șapte ore după cea a României, n.r.)

Erată: Într-o versiune anterioară a acestui text, scria că ora locală în Chile este cu șapte ore înaintea celei din România. În realitate, este cu șapte ore după.

 
 

Urmărește-ne pe Google News