“Eu am dus războaie mult mai dure! Nu mă sperii de mimoze şi chiar mă bucur că le-am dat afară din emisiunea mea!”, a fost prima replică, ironică, a Oanei. Vedeta spune că l-a sunat pe George Gavril, boxer din lotul naţional, care luase partea Monicăi Columbeanu în “războiul divelor”, în calitate de prim-iubit al actualei soţii a lui Irinel.
“I-am telefonat acelui băiat, care mă ameninţase în ziarul vostru. Nu şi-a mai recunoscut declaraţiile. S-a transformat din leu în mieluşel. Ba, spunea că e şi fan al meu, că-i place că sunt o luptătoare! Ca un sportiv!”.
Oana a dezvăluit apoi, mai în glumă, mai în serios: “Îl iert, dar să-şi înghită vorbele! Smardoaică pot fi şi eu! Poate-l provoc la un meci dacă tot se pregăteşte de Mondiale! Am bătut şi bărbaţi la viaţa mea! Şi îmi place mult K1. Îl ştiu pe Remy Bonjasky, eram suporter al lui Badr Hari până să facă acel gest nesportiv. Aşa că… atenţie!”.
George Gavril (23 de ani, foto) a fost campion naţional de seniori, tineret şi juniori şi vicecampion european al aceleiaşi categorii de vârstă, toate rezultatele obţinute în 2003. Primul iubit al Monicăi Columbeanu, cu care ar fi avut o relaţie în 2003, a revenit în lotul naţional, antrenorii considerând că poate primi o nouă şansă în calitate de fostă mare speranţă a boxului românesc.
Referitor la scandalul pe care l-a declanşat, George a declarat: “Nu vreau să mai spun nimic. Am tot respectul pentru Oana şi pentru Pepe. Singurul lucru la care mă gândesc acum e să ajung la vârful de formă până la Campionatul Mondial”.
Şi Pepe (foto stânga) s-a enervat. “Nu accept ca soţia mea să fie ameninţată aşa de josnic de un bărbat. Puneţi-vă în locul meu! Cum aţi proceda?”, au fost primele vorbe ale lui Pepe, soţul Oanei Zăvoranu, care a intenţionat să-l dea în judecată pe sportiv.
“Am luat şi eu legătura cu şefii boxului românesc, să întreb dacă cel care face declaraţiile astea e sportiv sau golan?!”, a adăugat latino-lover-ul, care şi ieri a fost la sala… de box, pentru a-şi întreţine condiţia fizică. “Am vorbit cu domnii Obreja şi Iancu Nicolae, iar băiatul a înmuiat tonul”.
Pepe a precizat: “Dacă se certa Oana cu Monica Columbeanu, nu interveneam! Dar aşa, ca un bărbat care îşi apără femeia, am vrut şi eu să văd cine îşi permite să spună că o înjură şi o scuipă pe soţia mea. Cine e cel care face asemenea ameninţări? Îl înţeleg, vrea să-şi facă puţină reclamă, să ia niţel avânt, dar nu se face
De unde a început scandalul Oana vs Monica
Războiul divelor a început acum două săptămâni, după ce Oana Zăvoranu a dat-o afară din platoul emisiunii ei, “Pact cu diavoliţa”, de la Kanal D, pe Monica Columbeanu (foto dreapta), spunându-i că e nesimţită.
Gazda s-a simţit lezată atunci când invitata a ameninţat-o că îi va scoate emisiunea din grila de programe, dacă va difuza pe post imaginile în care era purtată pe braţe de un tânăr.
Alte imagini de culise cu scandalul Zăvoranu-Columbeanu
Azi, în cadrul emisiunii “Pact cu diavoliţa”, de la Kanal D, se vor difuza alte imagini cu scandalul iscat recent între Oana Zăvoranu şi Monica Columbeanu.
“La cererea spectatorilor, fanilor şi a celor ce mă ştiu corectă am decis să difuzăm în ediţia de azi imagini inedite şi senzaţionale din culise. Acestea reprezintă un bonus pentru cei cărora vreau să le mulţumesc pentru susţinerea şi admiraţia pe care o au vizavi de mine în urma incidentului petrecut în emisiunea mea”, a declarat Oana Zăvoranu.
Astfel, în această seară, de la ora 22.30, la Kanal D veţi putea urmări o serie de secvenţe inedite în care gazda emisiunii cu greu îşi poate controla limbajul, după ce invitata sa, Monica Columbeanu, a ameninţat-o că îi va scoate emisiunea din grila de programe de la Kanal D (foto sus).
Pasajele în care soţia lui Pepe înjură de nervi vor fi cenzurate doar prin bip. În aceeaşi ediţie veţi afla până unde sunt dispuşi să meargă doi transexuali (foto dreapta jos) pentru a-i arăta lui Stelian Ogică, spaima Loteriei, cât de mult îl plac. (Cristina Ologeanu)