„Aici era Nucetul. Părinţii mei spuneau că în aceste locuri stăteau uriaşii. Ei le spuneau jidovi, că aşa îi numeau aici pe uriaşi. Credeam că sunt poveşti, dar am avut ocazia să văd un schelet”, spune Ioniţă Florea, în vârstă de 80 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Giurgiu. Despre ce e vorba?
În nordul acestei localităţi a fost descoperită, în anul 1926, o cetate dacică, ieşită din comun prin mărime. Cel care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a găsit prima capitală a lui Burebista. S-au efectuat săpături în mai multe rânduri, până aproape de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, într-adevăr, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a devenit un rege ce stăpânea aproape jumătate din Europa.
«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»
Ceea ce a frapat la Argedava sunt informaţiile conform cărora în timpul săpăturilor arheologice s-ar fi descoperit scheletele a 80 de uriaşi, adică umanoizi înalţi de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi întâmplat prin 1946-1954. Informaţii despre schelete de uriaşi descope-rite pe teritoriul României au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut. „Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Æeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950”, a spus Ioniţă Florea.
La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.
Novac e cel mai renumit
Au rămas legendele uriaşilor porecliţi „Jidovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Munteniei. La sud de Popeşti există o vale care se întinde de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Simţindu-se învins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este „Brazda lui Novac”.
În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.
„Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu
«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»
„Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zona României se dezvoltase o civilizaţie înaintată, sedentară, cu o cultură strălucitoare. Peste ei au venit populaţii din Est, numite de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre populaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – lucru atestat arheologic – războinici, buni metalurgi şi constructori de cetăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt construite de uriaşi, iar agricultura performantă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pare, la naşterea legendelor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi asimiliat în marea masă a populaţiilor autohtone, mai mici de înălţime, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi le vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Medicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mitologiile vorbesc despre uriaşi ca despre o rasă umanoidă degenerată, nereuşită”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).
Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare. Dăm exemplu Biblia, unde apar în mai multe rânduri.
– Prima referire o găsim în capitolul Geneză din Biblie: „Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor”. Sau: „… nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, … un popor mare şi înalt la statură, copiii lui Anac, … despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?” (capitolul Deuteronomul).
– Celţii considerau că primele fiinţe care au locuit Pământul au fost giganţii, abia după ei venind oamenii. Pietrele de la Stonehenge au şi ele poveşti ce se referă la un gigant care a cumpărat pietre uriaşe, magice, de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury.
– Mitologia greacă pomeneşte de titani, fraţi ai zeilor, care s-au răsculat împotriva acestora, dar au pierdut lupta şi au fost închişi în întunericul veşnic.
– Mitologia română spune că existenţa umanoidă a cunoscut mai multe „rase” şi a început cu căpcăunii, forme nereuşite de umanizare, care au dispărut. După ei au venit uriaşii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul şi i-a omorât pe toţi. După uriaşi au venit oamenii, care vor fi înlocuiţi cu blajinii, o rasă de fiinţe mici de statură, cu suflet bun, care sunt pe placul lui Dumnezeu.
În general, toate legendele consideră că rasa uriaşilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de oameni.
Micuţul David l-a ucis pe uriaşul Goliat
În Vechiul Testament e descrisă o luptă între filisteni şi israeliţi. Au fost puşi faţă în
faţă doi luptători.
Armata celui care pierdea lupta trebuia să se considere învinsă. Din partea filistenilor a fost trimis uriaşul Goliat, iar din partea israeliţilor, micuţul David. Cel din urmă a învins: i-a aruncat o piatră în frunte uriaşului, l-a ameţit, apoi i-a tăiat capul.