„Aici era Nucetul. Pă­rin­­ţii mei spuneau că în a­ceste locuri stăteau u­riaşii. Ei le spu­neau ji­dovi, că aşa îi nu­meau aici pe uriaşi. Cre­deam că sunt po­­veşti, dar am a­vut oca­zia să văd un sche­let”, spu­ne Io­ni­ţă Flo­rea, în vâr­stă de 80 de ani, din co­mu­na Popeşti, judeţul Giur­giu. Despre ce e vor­ba?

În nordul acestei lo­ca­lităţi a fost desco­perită, în anul 1926, o cetate dacică, ie­şită din co­mun prin mărime. Cel­ care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a gă­sit pri­ma capitală a lui Bu­re­bis­ta. S-au efectuat săpături în mai mul­te rân­duri, pâ­­­­nă a­proa­­­­pe de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, în­tr-a­devăr, pri­ma cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a de­ve­nit un rege ce stăpânea aproa­pe jumătate din Eu­ropa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»

Ceea ce a frapat la Ar­ge­dava sunt informaţiile con­f­orm cărora în timpul săpătu­rilor arheologice s-ar fi des­co­perit sche­letele a 80 de uriaşi, adică uma­noizi î­nalţi de aproximativ 4 me­tri. Acest lucru s-ar fi în­tâm­plat prin 1946-1954. Informaţii despre sche­­­lete de uriaşi descope-rite pe teritoriul Româ­niei au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut. „Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte ma­re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo­gilor. Æeful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca­să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă­seam oasele, arheologii ne tri­miteau a­casă, să nu ve­dem noi ce e acolo. Dar noi ve­deam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ­na mea în 1950”, a spus Ioniţă Flo­rea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele u­riaşilor porecliţi „Ji­dovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Mun­teniei. La sud de Popeşti există o vale care se înt­in­de de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume No­vac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un ba­laur care le făcea rău oa­menilor. Simţindu-se în­vins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este „Brazda lui Novac”.

În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

„Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu

«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»

„Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zo­na României se dezvoltase o civilizaţie îna­intată, sedentară, cu o cultură strălucitoa­re. Peste ei au venit populaţii din Est, nu­mi­te de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre po­pulaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – lucru atestat arheologic – răz­boi­nici, buni metalurgi şi constructori de ce­tăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt con­stru­ite de uriaşi, iar agricultura perfor­man­tă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în Ori­en­tul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pa­re, la naşterea legen­delor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi a­si­miliat în marea masă a populaţiilor autoh­to­ne, mai mici de înălţi­me, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi le vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Me­dicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mito­lo­giile vorbesc despre uriaşi ca despre o ra­să umanoidă degenerată, nereuşită”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).

Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare. Dăm e­xemplu Biblia, unde apar în mai multe rânduri. 

–  Prima referire o găsim în capitolul Geneză din Biblie: „Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dum­nezeu cu fetele oamenilor”. Sau: „… nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, … un popor mare şi înalt la statură, copiii lui Anac, … despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?” (capitolul Deuteronomul). 
– Celţii considerau că primele fiinţe care au locuit Pământul au fost giganţii, abia după ei venind oamenii. Pietrele de la Stonehenge au şi ele poveşti ce se re­feră la un gigant care a cumpărat pie­tre uriaşe, magice, de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury. 
– Mitologia greacă pomeneşte de titani, fraţi ai zeilor, ca­re s-au răsculat împotriva acestora, dar au pierdut lupta şi au fost în­chişi în în­tu­nericul veşnic.
– Mitologia ro­mâ­nă spune că e­xistenţa umanoidă a cunoscut mai multe „rase” şi a început cu căpcăunii, forme nere­u­şite de umanizare, ca­re au dispărut. După ei au venit uriaşii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul şi i-a omorât pe toţi. După uriaşi au venit oamenii, care vor fi înlocuiţi cu blajinii, o rasă de fiinţe mici de statură, cu suflet bun, care sunt pe placul lui Dumnezeu.

În general, toate legendele consideră că rasa uriaşilor a dispărut, iar locul ei a fost luat de oameni.

Micuţul David l-a ucis pe uriaşul Goliat

În Vechiul Testa­ment e descrisă o lup­tă în­tre filisteni şi israeliţi. Au fost puşi faţă în
fa­ţă doi luptători.

Ar­­ma­ta ce­lui care pier­­dea lupta trebuia să se consi­de­re învinsă. Din par­tea filistenilor a fost trimis uriaşul Go­liat, iar din par­tea is­ra­eliţilor, micu­ţul Da­vid. Cel din urmă a în­vins: i-a aruncat o piatră în frunte uriaşului, l-a ameţit, apoi i-a tăiat capul.

Urmărește-ne pe Google News