ComenteazăAm făcut o cerere la Prefectura judeţului Vâlcea în vederea soluţionării unei probleme şi n-am primit răspuns. A trecut un an şi ceva de atunci. Ce măsuri pot lua? Cornelia Udrea, Bucureşti
Răspuns: Conform art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004, “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Din prevederile art. 2 alin. 1 lit. h) din aceeaşi lege, deducem faptul că nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri reprezintă “faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”. Mergeţi la Prefectură cu bonul de înregistrare a cererii din care rezultă exact când anume aţi depus solicitarea şi cât timp a trecut.
Sora a decedat, iar succesiunea nu s-a făcut în şase luni. Eu nu am făcut nici un act de acceptare a acesteia şi fraţii vor să mă înlăture de la moştenire. Ce e acceptarea tacită a unei succesiuni? Munteanu Carmen, Constanţa
Răspuns: Potrivit art. 689 Cod civil, “Acceptarea este tacită când eredele (moştenitorul, n. r.) face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare”.
În privinţa actelor care pot reprezenta acte de acceptare tacită a moştenirii, în doctrină s-a formulat următoarea distincţie: “Actele de conservare şi cele asimilate lor nu sunt actele de acceptare tacită a moştenirii, dacă cel care le-a făcut nu a luat titlu sau calitatea de moştenitor (art. 690 Cod civil); actele de administrare care nu au caracter urgent (de exemplu, acte de folosinţă a bunurilor succesorale) sunt socotite acte de acceptare tacită pentru că succesibilul s-a comportat ca un proprietar; actele de dispoziţie constituie, indiferent de valoarea bunului, o acceptare tacită”.