Desi pe sosele viteza maxima admisa de legile in vigoare este de 130 de kilometri pe ora si asta numai pe autostrada, alesii nu se sinchisesc. Unii dintre ei chiar s-au plans de nenumarate ori de proasta calitate a Daciilor SuperNova cu care ii inzestrase Parlamentul si chiar recunosc ca nu se jeneaza sa scape piciorul in acceleratie. Sincer in acest domeniu a fost chestorul Camerei Deputatilor, Ioan Oltean (PD), care ne-a marturisit ca nu suporta sa mearga in spatele altei masini. Nu a avut probleme cu politia, dar, cand e cazul, nu se sfieste sa impinga serios in pedala de acceleratie, chiar daca viteza legala ramane sub viteza sa de deplasare. „Pana la urma, viteza maxima de 170 km/h, cat prinde o Dacia Logan, e mai mica decat ce sugerau anumiti colegi, care deja vorbeau de peste 200 la ora. Nu stiu cat de tare merg colegii mei, dar noi, in Biroul Permanent, nu am avut nici o sesizare privind amenzi de circulatie incasate de deputati”, spune Oltean. Democratul isi explica inclinatia catre viteza prin lipsa de timp. „Sunt tot timpul grabit, in teritoriu trebuie sa alergi mereu din loc in loc si nu prea am rabdare la volan, recunosc”, spune deputatul. si deputatul PSD George Baesu este un adept al mersului mai tare cu masina, dar spune ca nu a ajuns la 170 km/h niciodata. „Sunt deputat de Vrancea, iar drumul dintre Bucuresti si Focsani este unul foarte bun. Cand merg cu masina mea, care are viteza maxima peste 170 la ora, mai ajung la 130-140 km/h, mai ales cand ma grabesc. Dar mai mult decat atat, nu”, spune Baesu.
Vechimea masinilor si lipsa lor de performante i-a nemultumit in egala masura si pe deputati, si pe senatori. si parcul auto al Senatului a imbatranit prematur si trebuie schimbat cu „figuri” mai noi si performante mai bune. intamplator sau nu, noile masini ale senatorilor vor trebui si ele sa treaca pragul minim de 170 de km pe ora.
Fostul chestor al Senatului, liberalul Nicolae Vlad Popa, explica faptul ca nu e vorba de alergat cu viteza asta pe sosea, ci de puterea motorului si capacitatea cilindrica. „Este important sa aiba 170 pe bord din punct de vedere al demarajului. Pe distante lungi e important sa intri cu viteza optima in depasire”, explica Nicolae Vlad Popa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News