↑Femeile din satul Cumpăna sunt scandalizate de ultimele evenimente petrecute în localitate şi dau vina pe străinii care s-au aşezat la periferie4607-311502-cumpana.jpg
foto: Gabriel Mocanu

Cumpăna ne întâmpină cu un aer sever, aproape oficial, tradus prin pancarta care ne anunţă că am intrat într-un sat european. Steluţele galbene şi vesele ale Uniunii, pe fond albastru, nu prevestesc însă o lume senină. Uliţele ne poartă spre periferia satului şi spre întâmplările ei înfricoşătoare. Din vara anului trecut, unii au luat-o razna în colţul ăsta aspru al Dobrogei, bătut de vânturi şi de un soare sec. Prin iulie, o mamă şi-a forţat băieţelul să întreţină cu ea relaţii sexuale, în timp ce era filmată de concubin, apoi un tată şi-a violat fiica vitregă, pentru ca, acum câteva zile, o fetiţă de 12 ani să violeze un băiat de 6 ani.

Ieşite la poartă să pună lumea asta nebună la cale, patru sătence, al căror purtător de cuvânt e tanti Marioara, ne lămuresc ce este cu “descreieraţii ăia care ne fac de râs”.

«Ne crapă obrazul de ruşine!»

“Maică, ăia nu sunt de-aici, din Cumpăna. Au venit care de pe unde a apucat, că aici se mai găsea de muncă acum câţiva ani. S-au aşezat toţi la marginea satului, fiecare cu rostul lui. De atunci o ţin numa-n scandaluri, că ne-am săturat de câte-am auzit despre ei”. Ştafeta e apoi preluată de tanti Tuşa, cealaltă voce autorizată a grupului. “Acum s-au apucat să facă nenorociri şi cu copiii lor. Nu vrem să mai ştim de ei, că ne crapă obrazul de ruşine când se zice că s-a-ntors lumea cu fundu-n sus la Cumpăna. Păi, nu ne ajung necazurile noastre, că suntem amărâţi de o ducem de pe o zi pe alta? Că ne-au luat ăştia din pensie, cum cred ei c-o să mai trăim?”. Împovăraţi de aceste întrebări fără răspuns, căutăm cât mai repede o cale de ieşire dintr-o lume în care păcatele şi sărăcia şi-au clădit cuib temeinic.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

10 ani de închisoare pentru incest

Primul caz care a şocat la Cumpăna s-a întâmplat în iulie 2009, când Georgeta Costăchescu a reclamat la postul de poliţie că Sedat Bechir, concubinul ei, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu fiul lor de 6 ani. La percheziţia casei în care locuiau cei doi, oamenii legii au găsit o casetă pe care erau înregistrate imagini în care Georgeta Costăchescu făcea sex cu propriul copil. Femeia a declarat că a fost obligată de Sedat Bechir să îşi abuzeze băieţelul, în timp ce concubinul filma scena cu o cameră video mascată de o cutie de carton. Bărbatul a negat orice implicare, dând vina exclusiv pe concubina sa. În august 2009, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe amândoi la câte 10 ani de închisoare.

Băieţel de 6 ani, abuzat de o fetiţă de 12 ani

4607-311503-primaritaprimarulprimarsatulgrozviilorsexuale.jpgRecent, poliţiştii din Cumpăna au aflat altă grozăvie: bunica unui băieţel de 6 ani a reclamat faptul că acesta a fost violat de vecina lui, o fetiţă de 12 ani. Cazul a fost comentat chiar de primăriţa din Cumpăna, Mariana Gâju (foto), care a declarat pentru ziarul local Replica: “Este o tragedie. De vină sunt părinţii, apoi şcoala şi societatea. Fetiţa a fost cea care a iniţiat actul sexual. Băiatul este crescut doar de mamă. Aceasta mai are un copil cu un alt bărbat, care e plecat la muncă. Femeia trăieşte cu cei doi copii la bunici. Noi am demarat o anchetă socială, pentru a vedea ce facem mai departe”.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

A vrut să se sinucidă după ce a fost agresată de tatăl vitreg

În noiembrie 2009, eleva Lavinia Mihaela Bucătaru (12 ani) l-a acuzat de viol pe tatăl ei vitreg, Nelu Zaharia, fapt ce s-ar fi consumat în lipsa mamei fetei, plecată la muncă în Italia. Potrivit anchetatorilor, “raportul medicilor legişti nu a confirmat urmele vreunui viol recent. Cu toate acestea, minora prezenta o deflorare mai veche”. Fetiţa ar fi încercat chiar să se sinucidă, gardianul Grupului şcolar din Cumpăna descoperind un cuţit în ghiozdanul ei. În prezent, tatăl vitreg este cercetat în stare de libertate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI