Am fost la cei mai amenințați dintre români. Cum întâmpină 2022 românii din Ucraina, între egoul lui Putin și legile nedrepte de la Kiev?

Reportaj de Adina Florea, Cătălin Hopulele, Vlad Chirea (foto) (Cernăuți – Ucraina)

Peste 90.000 de soldați ruși sunt mobilizați de-a lungul întregii frontiere ucrainene. Reporterii Libertatea au mers în zona comunităților românești din preajma Cernăuțiului. 

Suntem la peste o mie de kilometri de trupele rusești, dar totuși în aceeași țară amenințată. Am vorbit cu lideri locali, veterani de război, experți și oameni de rând pentru a înțelege perspectiva românilor asupra războiului care ar putea să se aprindă, de data asta decisiv și cuprinzător, în 2022.

În Codrii Cosminului din Ținutul Herței

Un drum de mocirlă șerpuiește anxios printre stejarii bătrâni din Codrii Cosminului. În jur e un întuneric de nepătruns, ca moartea care i-a întâlnit aici pe oștenii polonezi ai regelui Ioan Albert în timp ce fugeau din calea armatei hărțuitoare a lui Ștefan cel Mare. Codrii erau ai voievodului moldovean, iar urmașii lui nu au mai plecat niciodată, în ciuda granițelor împinse peste ei de ruși în 1940.

La capăt de codrii se înșiră satele românești ce astăzi își întâmpină călătorii cu indicatoare rutiere în chirilică. E greu să-ți dai seama unde ești, dacă nu cobori să bați la ușile oamenilor, ca să ți se răspundă într-o română vorbită ca de bunici. 

Casa veteranului de război

Codrii încep fix din spatele comunei Buda Mare, unde trăiește și Octavian Magas, un veteran regățean al războiului din estul Ucrainei.

D-apăi, ce să facem dacă nu mergem la război? Să fugi toată viața n-are sens. Ce-o să fie, o să fie. Europenii se joacă cu rușii, dar nu înțeleg că șeful moscovit e purcel.

Octavian Magas, veteran al războiului din estul Ucrainei:

Vocea hotărâtă zguduie dintr-un capăt în altul masa din sufrageria lui Octavian Magas. Omul nu e corect politic și ne-am gândit cum să-i reproducem citatul. L-am lăsat așa cum e. Când s-a referit la „șeful moscovit”, s-a referit la guvernarea „moscovită”. Nu e greu să-ți imaginezi pe cei de dincolo de graniță, hăt departe, pe veteranii ruși care gândesc la fel despre „șefii kieveni”. 

Când au plecat soldați români spre Donbas

La un metru și 90, regățeanul e un munte de om, cu umerii lați cât ușa și o pereche de ochi care se scutură de orice blândețe când spune că ar pleca din nou, fără nicio clipă de întârziere, la război. Pentru Magas nu a existat altă opțiune nici în primăvara lui 2015, când, într-o zi de sâmbătă, au sosit o sută de ordine de înrolare. Pe atunci era prim-locțiitor al șefului administrației raionale din ținutul Herței și șef al secției de învățământ, adică echivalentul unui inspector școlar general în România.

Pe 11 mai 2015 se prezenta la comisariatul din Hliboca, iar în aceeași seară se urca într-un tren spre Kiev. Avea să fie singurul dintre cei o sută de români care răspundeau apelului de a pleca la luptă în Donbas, un teritoriu aflat la 1.000 de kilometri de ținutul Herței. Nu crede că lucrurile ar sta mai bine nici acum. „Dacă au fost șase mobilizări în 2014-2015 și nu au vrut să meargă, de ce ar merge acum? În orice populație e o parte mai conștientă, mai cuminte, mai vitează, dar care e tot timpul o minoritate. Da, eu mă duc. Dacă am dat jurământul, de ce să mă tem?”, spune Magas.

Își amintește că în anii ăia nu mai erau bărbați prin locurile românești. Cei care nu s-au ascuns, au fugit peste graniță în România ori Europa.

Un bunic – ostaș în armata României, un nepot – ofițer în armata Ucrainei 

Dar pentru regățean, fuga ar fi o jignire adusă propriilor săi bunici. Cel după pe mamă a luptat alături de armata românească, iar celălalt a murit de inimă rea, la 40 de ani, când rușii au început colectivizarea pământurilor deținute de țăranii din ținutul Herța.

„Tata avea 3 ani când a fost deportat cu bunică-mea în Kazahstan. Era 1940. S-a întors la pas după 5 ani, când România a întors armele împotriva Germaniei. Eu nu înțeleg cum lumea poate uita că am fost schingiuiți atâția ani de ruși. Olecuț de istorie! Ce a făcut Rusia a fost în urmă cu 70 de ani, nu 400-500 de ani”, povestește veteranul de război, care recunoaște fără echivoc că „multă dragoste de ei nu am”.

Nu și-ar chema băiatul de la muncă din Germania

Teama de ce ar putea să însemne o viață sub vecinii ruși s-a sedimentat adânc în mintea veteranului după experiența din Est, unde a fost ofițer într-o brigadă antitanc trimisă pe frontul din Donbas. 

În divizia contratanchiștilor erau 200 de oșteni, doar doi erau români, el și un băiat din Hreațca. În cele 9 luni petrecute pe front, nu au prins operațiuni de luptă, căci tancurile rusești n-au intrat în Ucraina.

„Ne-a ferit Dumnezeu. De lupte cu tancuri n-am avut nici dorință și nici posibilitate”, povestește Octavian Magas.

Însă, chiar și așa, un sacrificiu e tot ce poate îndura regățeanul. Sacrificiul lui. Că nu i-ar putea cere fiului său plecat la muncă în Germania să se întoarcă pentru a sta în calea Rusiei.

Cu proiectile în ogradă și inima la Rusia, amintirea de pe front a lui Magas

Înapoi la amintirile bărbatului. În loc să se lovească de puștile inamice, s-a lovit de propaganda rusofilă din Donbas.

„Când mergeam prin orașe, în uniformă, venea câte unul, se apropia de noi și ne spunea «noi suntem pentru pace». Știai că e din ăla «împușcat» în creier. De parcă eu venisem pentru război, nu aveam ce face la 1.000 de kilometri distanță de casă și am venit să-i contropesc pe dânșii. Și ăsția erau oameni care o văzut proiectile la ei în ogradă, dar care auzeau la televizor că de vină îs ucrainenii”, completează Magas.

Dacă cei cărora le șuierau obuze pe la urechi în drumul spre piață credeau că întregul conflict e doar o luptă între frați, de ce nu ar putea să o facă și românii? „Cu părere de rău, dar, în mare, comunitatea de aici e rusofilă. Toate alegerile care au fost o ieșit aici așa cum a trebuit Rusiei. Și, cât o să fie aici limba rusească și tradiții rusești, reguli nu o să fie niciodată”, îngână cu resemnare veteranul din Buda Mare.

Pe români îi lovesc acum legile Kievului, nu soldații Moscovei

La Cernăuți, apetența etnicilor români pentru ruși e confirmată și de analistul politic și jurnalistul Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social și coordonator al Centrului Media BucPress.

În orașul-babilon de lângă granița românească pare că se vorbesc toate limbile pământului, pe stradă se aud firmituri de rusă, ucraineană, engleză și română. Clădirile încă poartă veșmintele unui prosper centru comercial al Imperiului, dar o poză din cartierele mărginașe ar putea la fel de bine să fie făcută în Donețk.

Ce diferență este între Rusia, care vine cu tancul, blindatul și artileria, și Ucraina, care ne ia anumite drepturi prin legi? Sunt oameni care au susținut statul ucrainean, și-au trimis copiii pe front, au luptat pentru integritatea națiunii și li s-a luat, în schimb, dreptul de a învăța în limba română.

Marin Gherman, analist politic și jurnalist la Cernăuți:

Marea ruptură s-a produs pentru mulți în 2017, când o nouă lege a educației a fost promulgată cu scopul de a limita predarea în limbile minorităților din Ucraina.

Doar 1 din 3 ucraineni spune că ar merge la război

După ruși, românii sunt cei mai numeroși minoritari. Asta chiar dacă în documentele oficiale jumătate sunt vorbitori de limbă moldovenească, iar jumătate, de românească. O invenție care sparge comunitatea în două. Scopul Kievului, susțin românii, e să elimine riscul unei majorități lingvistice românești în raioanele din preajma Cernăuțiului.

Gherman estimează că „românofili” ar fi mai mulți, undeva la jumătate de milion, căci acel recensământul nu i-a inclus pe etnicii de mult asimilați lingvistic din Bugeac. 

Oricum, chiar și românii care sprijiniseră viziunea statală ucraineană, mai ales după momentul Euromaidan, s-au simțit trădați în 2017 de Kiev.

Tocmai de asta, dacă s-ar declara război peste o zi, Gherman nu crede că ar fi mulți români dispuși să ridice armele pentru a apăra Ucraina. De altfel, un sondaj recent arată că doar 1 din 3 cetățeni ucraineni ar răspunde unei chemări la război, jurnalistul și analistul politic spune că același lucru l-ar face poate 1 din 6 etnici români. E o estimare optimistă, recunoaște chiar Gherman.

La firul ierbii, așteptările acestor oameni pentru 2022 sunt mult diferite față de ce percepem din România. Iar povestea compatrioților noștri din Ucraina e mult mai complexă și interesantă. Urmarea, în Libertatea de mâine.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro